how do you feel when...

imi fumam tigara de seara. gandurile mele se jucau in aerul fierbinte de afara precum se joaca uneori baloanele colorate imprastiate de un vant nehotarat. mi-am zis ca poate asa e mai bine, sa numar masinile care gonesc prin dreptul blocului meu si sa nu ma mai gandesc la voi...la voi...la voi.
vroiam sa sting tigara...sa nu o fumez pana la capat. vroiam dar mi-am fumat-o culegand disperarea ce izbucnea dintr-un om care trecea pe strada. pe trotuar, un barbat sau baiat trecea plangand. da, un barbat, noaptea, plangea pe strada indreptandu-se spre o tinta numai de el stiuta.
e ciudat. e ceva ce starneste curiozitatea, furia si un soi de nevoie acuta de a sparge ceva. barbatii nu plang. nu se desfasoara si chiar daca o fac nu fac asta in public. nu fac din asa o arma, nu se lasa surprinsi intr-o astfel de ipostaza decat in fata celor mai buni prieteni si chiar si atunci apar regrete si de multe ori prietenii aceia dispar din jurul lor. barbatii nu plang. nici baietii nu plang. inceteaza sa mai faca asta in momentul in care simt ca furia toata si-o pot inmagazina in forta si incapatanare si in pumni inclestati. infrunta totul cu seninatate si cu barba sus. si totusi, uneori, ajung sa izbucneasca...
l-am petrecut cu ochii atat cat am putut sa il urmaresc. mi-a starnit un val de furie. furie. furie. nimeni nu ar trebui sa ajunga in felul asta.

nu conteaza.

nimeni nu ar trebui sa sufere in asa fel incat sa umble pe drumuri in asa hal. nimeni nu cred ca este atat de vinovat incat sa merie asa ceva.

ma simt rau.
ma simt neputincios.
mi-am fumat tigara.
mi-am mai aprins una.

viata e un lucru care te stoarce de energie, te incarca la loc si apoi te prinde iar in chingile ei de balaur cu prea multe capete, te inchite, te mesteca, si apoi te scuipa...te scuipa si o iei de la capat.

now you are here: sweet pain of mine

in sfarsit. am asteptat zile intregi intoarcerea ta. credeam in sinea mea ca m-ai parasit pe vecie, credeam, de fapt eram convins, ca din tot ce a fost frumos intre noi nu a ramas decat o amintire, credeam ca te-am pierdut si ca vei fugi in continuare de mine si astfel voi fi nevoit sa traiesc obisnuindu-ma intr-un final cu absenta ta.

m-ai lasat de am tanjit dupa atingerea ta incat acum iti sorb cu nesat umbrele, fosnetul, zborul.

te primesc cu bratele deschise...

lasa-ma sa te savurez...tu nu m-ai putea dezamagi, nu ai facut asta niciodata. intins in pat, cu gandurile imprastiate pe jos, te las sa ma alinti. undeva in spatele nostru un saxofon isi trece acordurile prin parul meu. nu te poti dezlipi de mine iar eu nu vreau sa te las sa pleci. acum ca te-am regasit egoismul meu capata proportii uriase. poate sunt un om rau dar nicicand nu am vrut sa ne nedreptatesc draga mea.

iarta-mi ratacirile fara tine. ceilalti nu ma mai intereseaza acum ca suntem doar noi doi: singuratatea mea si cu mine.

the trouble with me...

uite asa apar si eu in blogosfera: cu mult nerv si avand in spate o multime de ganduri; aduc dupa mine atat de multe incat singura solutie(sa ma mai descarc si eu) pare a fi acest blog. nu vreau sa ma justific desi asta s-ar parea ca fac,vreau doar sa dau un sens real faptelor.

sa va zic de ce am ales acest titlu? pai este destul de simplu: pentru tot ce se intampla in jurul meu exista un singur vinovat si un singur executant EU! eu construiesc si eu daram, eu ma bag in tot felul de situatii si tot eu ma scot sifonat din miezul lor, eu imi asez frumos soarele pe cer si tot eu starnesc norii de furtuna. sunt un om complex...atat de complex incat de multe ori renunt sa mai caut o explicatie logica pentru toate lucrurile pe care le fac.

am eu o expresie preferata: "am facut o istorie". ea se explica foarte usor astfel: prostiile pe care le fac uneori sunt atat de... incat intra in istorie, in istoria mea cel putin.

despre ce o sa scriu?

hmm, buna intrebare.

pai despre mine si despre ce mi se intampla in viata de zi cu zi. si despre carti as vrea sa scriu.

despre carti si oameni mai exact.cartile pe care le citesc si oamenii pe care ii intalnesc, despre prietenii care nu mai sunt despre cei cu care imi construiesc acum relatii trainice, despre minunatele lucruri pe care la observ cu ochii mei jucausi in fiecare zi. am o memorie incredibila, cei ce ma stiu uneori se sperie de mine, si un simt al detaliului foarte dezvoltat: daca te vad intr-o zi pe strada si te opresc sa vorbim fii sigur ca ne-am mai intalnit candva in aceasta viata!