we always leave something or someone behind...

este in natura noastra sa-i facem pe ceilalti sa sufere...este scrisa in codul nostru genetic aceasta abilitate.

imi aduc aminte plecarile mele...bruste, fara cuvinte care poate ar fi trebuit rostite, fata ultime priviri.

imi aduc aminte plecarile tale si pe mine ramas pironit in mijlocul camerei mele, dezorientat si abia capabil sa alerg in urma ta pe scari...te conduceam pana la usa uneori precum un caine umil care stie ca a fost lasat in urma, legat cu o sfoara in padure,nu destul de strans ca la un moment data sa poata scapa, dar destul de departe ca sa-i vina greu sa-si gaseasca drumul spre casa.

mergeam ieri spre casa curgand alene pe strazile acestui oras care imi aduce aminte de tine. frunzele imi spuneau ultimul lor cantec alunecand-murind pe langa mine. copacii plangeau in intunericul serii alinandu-se unii pe altii. cerul abia daca ajungea pana la mine, prins in clestii de beton ai orasului. m-am oprit un moment sa respir...aerul rece de sfarsit de octombrie mi-a invadat sufletul. cautam un suflet de care sa ma leg si cu care sa infrunt lungul drum catre casa...de undeva din intuneric o fiinta dornica de caldura si-a facut aparitia: un caine mic, negru,cu sosete albe in picioare si cercel in ureche. si-a intins botul umed catre mine. l-am mangaiat cu varful degetelor mele inmanusate si am pornit impreuna la drum. el inainte stiind parca drumul, eu din urma, curios sa vad cat timp va dura aceasta calatorie...brav soldat al nelinistii cainele pasea in fata mea cu pasi mici, amusinand timid drumul din calea noastra. am tinut drumul drept pana cand am ajuns in fata blocului meu; am strigat in urma lui "la revedere negrule!"...pentru cateva momente si-a continuat drumul pana cand si-a dat seama ca nu mai sunt in urma lui. s-a intors catre mine si m-a privit; si-a ridicat botul spre mine intrebandu-ma parca: "nu mai mergi?"
nu...
drumul meu se incheie aici...

l-am lasat...am mai lasat un suflet in urma...
am dat o alta pagina din marea carte a vietii mele fara a citi ultimele randuri...

cat de usor este sa dam paginile si cat de greu apasa pe sufletul celor lasati in urma faptele noastre...indoiala apare prima, deznadejdea apoi, furia e cea care rascoleste sufletul mai adanc decat cea mai turbata furtuna iar apoi resemnarea se instaleaza in inimile parasite...

am trait aceste stari de atatea dureroase ori...
am daruit la randul meu aceste stari...

as vrea sa ma opresc acum.