Nu am disparut din peisaj...sunt doar undeva prin jur, cautandu-ma.
Pana revin, pun aici un gand pentru cine simte ca are nevoie.
Acum un an
miercuri, 24 februarie 2010
miercuri, 17 februarie 2010
The Call of Cthulhu and Other Weird Stories... H. P. Lovecraft
Mi-a fost destul de greu sa ma apropii de aceasta carte dar dupa ce am inceput lectura, nu am mai lasat-o deoparte. Nu am sa spun mare lucru despre Chemarea lui Cthulhu... doar atat ca am savurat fiecare pagina si am gustat indelung modul in care autorul isi transmite mesajul. Da, cuvintele il fac aproape magician pe Lovecraft si dupa ce am citit si ultima pagina mi-am spus ca a venit vremea sa ma apuc de recitit unele carti ale copilariei. Si uite asa am dat si peste Hypnos, tot de H. P. Lovecraft. Imi amintesc tot cumulul de senzatii si spaime pe care le-am primit in urma lecturii si cat de terorizat era creierul meu care, dupa incheierea lecturii, si-a imaginat in fiecare seara timp de cateva luni bune,un tigru imens, ghemuit sub biroul meu de studiu. Si tot mintea mea gasea de cuviinta sa judece ca orice as face ca sa scap de tigru nu aveam cum pentru ca stateam la bloc(serios???) si ca usile si peretii erau prea subtiri ca sa faca fata unui atac din partea animalului pe care cateodata mi-l imagina strasnic de furios. Am citit si recitit Hypnos in scoala generala si ultima recitire mi-a amintesc undeva sa fi fost prin liceu. Disparuse tigrul...imi aminteam razand de el. Cred ca dupa Chemarea lui Cthulhu am avut un cosmar sau doua dar le pun pe seama lipsei de somn...o cartea atat de intens scrisa mi-a starnit o pofta nebuna de lectura...si citesc, si citesc...nu cred ca vreti sa stiti cat pot sa citesc....
Hai sa nu exageram...3-4 carti pe saptamana cam atat pot...ca ma duc si la serviciu din cand in cand :(
mai jos informatii "tehnice" despre Chemarea lui Cthulhu... si site-ul editurii de unde am luat minunata poza cu coperta si datele
CHEMAREA LUI CTHULHU, H. P. LOVECRAFT
Traducere de: Ligia Caranfil
Aparitie: 2009
Editura Leda
http://www.ledabooks.ro/
luni, 15 februarie 2010
Cum iti tai unghiile in autobuzul 46?
Raspunsul dragii mei este foarte simplu: CU GRIJA!!!
Imi cer scuze masei de oameni care va dori sa ma linseze pentru nelegiuirea produsa de atingerea acestui subiect, foarte delicat de altfel, dar sunt inca in stare de soc dupa batalia de dimineata. Cum care batalie....voi nu cititi nimic din ce scriu eu? M-am batut cu unghiile vrajmase care vroiau sa-mi scoata ochii. Nu erau unghiile mele, erau ale unui vecin de autobuz care, plecat in fuga din barlog, a crezut necesar sa-si faca de cap, ma rog, de unghii, in autobuz.
Eu sunt o fire superstitioasa si una din superstitiile preferate este cea legata de taierea diferitelor componente ale corpului in ziua de luni. Bine ca nu sunt doctor sau cuafeza (o sa ma fac postarita, remember?) ca mureau oamenii sau ramaneau nepieptanati/coafati/pensati etc. Superstitia ar avea ca finalitatea vorbirea de rau de catre certe persoane a implicatului in actiunea de taiere. Lucru care se si intampla acum, nu-i asa? Nenea cu unghiile, sa-ti fie de bine!!!!
I-am aplicat lu' nenea o uitatura urata (l-a lovit sigur, de aia se legana pe picioare...glumesc, gropile si autobuzul il faceau sa se legene) si am coborat rapid.
Nu stiu daca ceilalti pasageri au supravietuit ororii si calatoriei!!!
Saptamana buna sa aveti!!!
Imi cer scuze masei de oameni care va dori sa ma linseze pentru nelegiuirea produsa de atingerea acestui subiect, foarte delicat de altfel, dar sunt inca in stare de soc dupa batalia de dimineata. Cum care batalie....voi nu cititi nimic din ce scriu eu? M-am batut cu unghiile vrajmase care vroiau sa-mi scoata ochii. Nu erau unghiile mele, erau ale unui vecin de autobuz care, plecat in fuga din barlog, a crezut necesar sa-si faca de cap, ma rog, de unghii, in autobuz.
Eu sunt o fire superstitioasa si una din superstitiile preferate este cea legata de taierea diferitelor componente ale corpului in ziua de luni. Bine ca nu sunt doctor sau cuafeza (o sa ma fac postarita, remember?) ca mureau oamenii sau ramaneau nepieptanati/coafati/pensati etc. Superstitia ar avea ca finalitatea vorbirea de rau de catre certe persoane a implicatului in actiunea de taiere. Lucru care se si intampla acum, nu-i asa? Nenea cu unghiile, sa-ti fie de bine!!!!
I-am aplicat lu' nenea o uitatura urata (l-a lovit sigur, de aia se legana pe picioare...glumesc, gropile si autobuzul il faceau sa se legene) si am coborat rapid.
Nu stiu daca ceilalti pasageri au supravietuit ororii si calatoriei!!!
Saptamana buna sa aveti!!!
miercuri, 3 februarie 2010
astazi un pic de poezie...
Miercuri
Ştefan Augustin Doinaş
Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetul
pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar,
descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul
şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar
în care molecule-n elipsoid cutreier
scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg,
şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier
aşază zimţi pe iarba ce tremură-n amurg.
Iar joi poetul iese şi cautând spre soare
se-ntreabă-ncet: Acuma, în ce copac sunt oare?
Am zărit lumina
Marin Sorescu
Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
LUMINA LUNII
Ion Pillat
Lumina lunii pline aluneca in casa.
Toti inecatii noptii si-nalta in oglinzi
Ca-n ape fata alba si iar la fund o lasa
Cand, luna ca sa iasa, obloanele le prinzi.
Si iat-o si mai alba, tiptil ca o pisica
Se suie pe burlane, patrunde prin feresti,
Saruta lung si ochii inchisi si gura mica,
Si cea mai tainuita iubire n-o feresti.
Dar, parasind orasul, razbate pe campie,
Se scutura deodata de praf sa n-o mai vaz,
Masoara iepureste paduri, livezi, mosie,
Ciulind urechi de raze prin verdele ovaz.
Ştefan Augustin Doinaş
Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetul
pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar,
descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul
şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar
în care molecule-n elipsoid cutreier
scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg,
şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier
aşază zimţi pe iarba ce tremură-n amurg.
Iar joi poetul iese şi cautând spre soare
se-ntreabă-ncet: Acuma, în ce copac sunt oare?
Am zărit lumina
Marin Sorescu
Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
LUMINA LUNII
Ion Pillat
Lumina lunii pline aluneca in casa.
Toti inecatii noptii si-nalta in oglinzi
Ca-n ape fata alba si iar la fund o lasa
Cand, luna ca sa iasa, obloanele le prinzi.
Si iat-o si mai alba, tiptil ca o pisica
Se suie pe burlane, patrunde prin feresti,
Saruta lung si ochii inchisi si gura mica,
Si cea mai tainuita iubire n-o feresti.
Dar, parasind orasul, razbate pe campie,
Se scutura deodata de praf sa n-o mai vaz,
Masoara iepureste paduri, livezi, mosie,
Ciulind urechi de raze prin verdele ovaz.
luni, 25 ianuarie 2010
friendship - sau despre cum prietenii iti schimba pentru totdeauna modul in care vezi lumea si relatiile intre oameni...
Aveti mai jos definitia perfecta a prieteniei. Hai ca e simpla si cat se poate de valabila.
Draga prietene,
Astept un semn de la tine...
Draga prietene,
Astept un semn de la tine...
joi, 21 ianuarie 2010
at the post office *#^>##**#*-/>
De cateva luni am o fantezie nebuna: vreau sa ma fac postarita. Stiu ca va trebui sa-mi las parul lung, sa ma vopsesc roscat(a) si sa-mi bag si un bat in fund pentru a mima atitudinea binevoitoare a "cocoanelor" de acolo(nu am niic cu roscatele dar azi cred ca am vazut exagerat de multe).
La Posta nu sunt decat cocoane, nu vezi un picior de barbat acolo, poate doar nenea care asigura paza si protectia, nenea care oricum este ca si inexistent pentru ca oricum te imbulzesc la ghisee de parca se da ceva gratis. Prababil toti barbatii din institutie sunt ascunsi in subsolul cladirilor de posta, pusi la jug si obligati sa sorteze plicuri(roz in stanga, albastrele la dreapta, cele cu timbru cu ulcioare in cosul de nuiele, cele cu timbre cu pasari in coltul dinspre usa biroului, etc ), sa croseteze sfoara atat de folositoare la impachetat, ca care tone de pachete si cine stie ce alte slujbe diavolicesti pe care Posta Romana le-a inventat si brevetat cu succes.
Nu spun ca nu sunt si oameni normali acolo. Tot respectul pentru cei care isi fac meseria si pun si arata tuturor "incetilor" unde se pune timbrul, unde se scrie adresa destinatarului...ideea este ca acei oameni au toata admiratia mea.
Si totusi Posta Romana este una din cele mai vechi institutii din tara asta, veche institutia si vechi sunt si obiceiurile.
Am sa dau cateva exemple de activitati sportive pentru care trebuie sa fii antrenat ca sa rezisti in momentul aterizarii intr-un un oficiu postal:
- stai la coada!!! stai la coada la orice, la cumparat plicuri, la trimis plicuri, la primit colete, la trimis colete, la cumparat un nenorocit de pix pe care cocoanele de la ghiseu nu ti-l imprumuta, ti-l vand cu 0.50 ron(m-am invatat minte si imi aduvc de acasa,ha-ha)
-dureaza fix 15 minute intr- zi buna sa trimiti un colet, plic, ceva, orice cu Prioripost: cantarit, etichetat, stampilat, scanat, platit si emis factura ...15 minute si te trezesti la sfarsit cu un cearsaf de hartie cu suma de plata si nervi cat cuprinde;
-daca tot vorbim de Prioripost, trebuie sa semnezi cum ca esti ok cu ideea ca daca cei carora le este destinat coletul nu vin sa-l ridice, sa ti-l trimita inapoi si sa platesti dublu la recuperare...m-am crucit cand mi-a zis asta...am noroc ca cei carora le trimit pachetele au interes sa le ridice altfel, cine stie;
-tot la Prioripost trebuie sa semnezi pe plic/pachet/colet ca tu l-ai lipit asa cum l-ai lipit...de parca ii pasa cuiva...daca sunt bou si nu lipesc ok coletul sa fiu sanatos, dar sa ma mustruluiesti ca vezi draga de ce am pus banda de scotch colorata pe hartie alba(ochi de estetician, nu gluma) este prea mult;
-vreau sa trimit la neamuri felicitari, ma apuc de confectionat singur ca aia nu au decat niste oboseli;
-vreau sa trimit vederi cu super-orasul care ma gazduieste - mai bine ma las pentru ca oricum sunt facute de amatori si ma fac apoi de rusine;
-am ramas in pana de hartie igienica...ce-ar fi sa imi cumpar 3-4 suluri de la Posta Romana;
-am luat plicuri de diferite dimensiuni si timbrele aferente si vreau sa le decontez pe firma(nu am firma, vorba vine), ia ghiciti, nu au case de marcat dar ar fi bine eu sa am 10-15 minute la dispozitie sa imi scrie o tanti harnicuta o factura de mana, sa calculeze TVA-uri si valori cu calculatorul de birou si cu pixul..nu au program pentru asa ceva...acelasi tratament si pentru taxa de magazinaj.
Nu stiu astazi ce m-a enervat mai tare, ghiseele goale din care lipseaui cocoanele invitate la o barfa mica de o colega, faptul ca m-ar fi palmuit una din cauza bandei adezive, faptul ca lumea nu stie sa scrie o scrisoare sau ca nu iti pot zambi sau raspunde politicos...hmmm...chiar nu stiu..
Macar o saptamana nu mai calc pe acolo. Boicotez asa Posta Romana!!! Ma distrez copios pentru ca sunt pe locul doi pe lista dupa magazinele Billa...dar asta este o alta poveste...
La Posta nu sunt decat cocoane, nu vezi un picior de barbat acolo, poate doar nenea care asigura paza si protectia, nenea care oricum este ca si inexistent pentru ca oricum te imbulzesc la ghisee de parca se da ceva gratis. Prababil toti barbatii din institutie sunt ascunsi in subsolul cladirilor de posta, pusi la jug si obligati sa sorteze plicuri(roz in stanga, albastrele la dreapta, cele cu timbru cu ulcioare in cosul de nuiele, cele cu timbre cu pasari in coltul dinspre usa biroului, etc ), sa croseteze sfoara atat de folositoare la impachetat, ca care tone de pachete si cine stie ce alte slujbe diavolicesti pe care Posta Romana le-a inventat si brevetat cu succes.
Nu spun ca nu sunt si oameni normali acolo. Tot respectul pentru cei care isi fac meseria si pun si arata tuturor "incetilor" unde se pune timbrul, unde se scrie adresa destinatarului...ideea este ca acei oameni au toata admiratia mea.
Si totusi Posta Romana este una din cele mai vechi institutii din tara asta, veche institutia si vechi sunt si obiceiurile.
Am sa dau cateva exemple de activitati sportive pentru care trebuie sa fii antrenat ca sa rezisti in momentul aterizarii intr-un un oficiu postal:
- stai la coada!!! stai la coada la orice, la cumparat plicuri, la trimis plicuri, la primit colete, la trimis colete, la cumparat un nenorocit de pix pe care cocoanele de la ghiseu nu ti-l imprumuta, ti-l vand cu 0.50 ron(m-am invatat minte si imi aduvc de acasa,ha-ha)
-dureaza fix 15 minute intr- zi buna sa trimiti un colet, plic, ceva, orice cu Prioripost: cantarit, etichetat, stampilat, scanat, platit si emis factura ...15 minute si te trezesti la sfarsit cu un cearsaf de hartie cu suma de plata si nervi cat cuprinde;
-daca tot vorbim de Prioripost, trebuie sa semnezi cum ca esti ok cu ideea ca daca cei carora le este destinat coletul nu vin sa-l ridice, sa ti-l trimita inapoi si sa platesti dublu la recuperare...m-am crucit cand mi-a zis asta...am noroc ca cei carora le trimit pachetele au interes sa le ridice altfel, cine stie;
-tot la Prioripost trebuie sa semnezi pe plic/pachet/colet ca tu l-ai lipit asa cum l-ai lipit...de parca ii pasa cuiva...daca sunt bou si nu lipesc ok coletul sa fiu sanatos, dar sa ma mustruluiesti ca vezi draga de ce am pus banda de scotch colorata pe hartie alba(ochi de estetician, nu gluma) este prea mult;
-vreau sa trimit la neamuri felicitari, ma apuc de confectionat singur ca aia nu au decat niste oboseli;
-vreau sa trimit vederi cu super-orasul care ma gazduieste - mai bine ma las pentru ca oricum sunt facute de amatori si ma fac apoi de rusine;
-am ramas in pana de hartie igienica...ce-ar fi sa imi cumpar 3-4 suluri de la Posta Romana;
-am luat plicuri de diferite dimensiuni si timbrele aferente si vreau sa le decontez pe firma(nu am firma, vorba vine), ia ghiciti, nu au case de marcat dar ar fi bine eu sa am 10-15 minute la dispozitie sa imi scrie o tanti harnicuta o factura de mana, sa calculeze TVA-uri si valori cu calculatorul de birou si cu pixul..nu au program pentru asa ceva...acelasi tratament si pentru taxa de magazinaj.
Nu stiu astazi ce m-a enervat mai tare, ghiseele goale din care lipseaui cocoanele invitate la o barfa mica de o colega, faptul ca m-ar fi palmuit una din cauza bandei adezive, faptul ca lumea nu stie sa scrie o scrisoare sau ca nu iti pot zambi sau raspunde politicos...hmmm...chiar nu stiu..
Macar o saptamana nu mai calc pe acolo. Boicotez asa Posta Romana!!! Ma distrez copios pentru ca sunt pe locul doi pe lista dupa magazinele Billa...dar asta este o alta poveste...
marți, 19 ianuarie 2010
winter tale...sau cum ne prinde iarna
Bun, daca ieri a fost cea mai depresiva zi a acestui an, astazi este ziua care i-a enervat pe mai toti cei care au fost surprinsi de zapada. Ningea aseara. Ningea, si a continuat sa ninga pana astazi. Pe unele locuri a nins furios de parca toti fulgii de nea aveau o intalnire urgenta cu pamantul; pe alte locuri a nins hotarat, in liniste si, cu incapatanarea unor animalute obisnuite cu chinul, romanii si-au scos cheile din buzunare si s-au aruncat asupra masinilor. Patinand, injurand, strangand din dinti si imbufnandu-se, romanii au plecat la drum. Nu a contat ca strazile sunt pline de alti bravi vitezomani, ca nametii troneaza ca pe Everest si ca exista totusi transport in comun: au masinile lor personale si sunt siguri ca stiu sa le foloseasca chiar pe asa o vreme.
Nici cu transportul in comun nu as vrea totusi sa ma laud: am urcat intr-un autobuz astazi si la plecarea din fiecare statie, noi, indraznetii calatori, ne rugam in tacere, ca usa din fata sa se inchida, macar un pic sa se inchida ca sa nu ne troienim inauntru.
Poporul roman e o natie bizara, trag concluzia asta impreuna cu jumatate din conationalii mei. Cealalta jumatate e prea ocupata cu zapada sa se gandeasca la asa ceva: edili transpira in fotoliile lor cautand solutii pentru deblocarea strazilor, vecinii de la bloc trudesc din greu la TV gandindu-se ca poate al' mai fraier dintre ei o sa dea zapada din parcare si de la intrarea din bloc sau poate vine primaria sa ii ajute ca "de aia dam bani la stat!", cei de la dezapezire se uita cu deznadejde la troiene si la traficul care le face slujba si mai grea, eu privesc lumea prin geamuri, ascult tramvaiele care despart in fasii zapada, numar camioanele, taxiurile, dubitele, autobuzele, microbuzele si multimea pestrita ce se perinda prin fata ochilor mei si imi doresc o sanie trasa de cai sa ma duca acasa. Probabil cealalta jumatate din popor care acum trage greul prin zapada se va odihni relaxata in timp ce eu voi patina incercand sa ajunga acasa, pe jos, fara graba, asa cum fac in fiecare seara.
Bine, iertat sa-mi fie, poate din gelozie ca masina mea cu 2 roti sta pe blacon(a se citi - bicicleta)am spus cele de mai sus dar stau si ma uit in jur: strazile sunt pline de gropi(acum sunt si gropi si zapada), de alunecat se aluneca frumos, cu stil, aproape ca la patinaj artistic, nervii multora sunt intinsi la maxim, sigur vor fi catune izolate din cauza nematilor, gravide ce vor naste acasa asistate de soti(s-a intamplat asta la ninsoarea din decembrie 2009 si nunumai), vor fi trenuri abandonate in camp,tiruri rasturnate in santuri, aeroporturi blocate, masini parasite in troiene, autocare cu turisti degerati prin cine stie ce colturi ale patriei iar noi nu putem sa facem nimic decat poate sa ridicam resemnati ochii spre cer si sa ne lasam acoperiti de zapada.
Nici cu transportul in comun nu as vrea totusi sa ma laud: am urcat intr-un autobuz astazi si la plecarea din fiecare statie, noi, indraznetii calatori, ne rugam in tacere, ca usa din fata sa se inchida, macar un pic sa se inchida ca sa nu ne troienim inauntru.
Poporul roman e o natie bizara, trag concluzia asta impreuna cu jumatate din conationalii mei. Cealalta jumatate e prea ocupata cu zapada sa se gandeasca la asa ceva: edili transpira in fotoliile lor cautand solutii pentru deblocarea strazilor, vecinii de la bloc trudesc din greu la TV gandindu-se ca poate al' mai fraier dintre ei o sa dea zapada din parcare si de la intrarea din bloc sau poate vine primaria sa ii ajute ca "de aia dam bani la stat!", cei de la dezapezire se uita cu deznadejde la troiene si la traficul care le face slujba si mai grea, eu privesc lumea prin geamuri, ascult tramvaiele care despart in fasii zapada, numar camioanele, taxiurile, dubitele, autobuzele, microbuzele si multimea pestrita ce se perinda prin fata ochilor mei si imi doresc o sanie trasa de cai sa ma duca acasa. Probabil cealalta jumatate din popor care acum trage greul prin zapada se va odihni relaxata in timp ce eu voi patina incercand sa ajunga acasa, pe jos, fara graba, asa cum fac in fiecare seara.
Bine, iertat sa-mi fie, poate din gelozie ca masina mea cu 2 roti sta pe blacon(a se citi - bicicleta)am spus cele de mai sus dar stau si ma uit in jur: strazile sunt pline de gropi(acum sunt si gropi si zapada), de alunecat se aluneca frumos, cu stil, aproape ca la patinaj artistic, nervii multora sunt intinsi la maxim, sigur vor fi catune izolate din cauza nematilor, gravide ce vor naste acasa asistate de soti(s-a intamplat asta la ninsoarea din decembrie 2009 si nunumai), vor fi trenuri abandonate in camp,tiruri rasturnate in santuri, aeroporturi blocate, masini parasite in troiene, autocare cu turisti degerati prin cine stie ce colturi ale patriei iar noi nu putem sa facem nimic decat poate sa ridicam resemnati ochii spre cer si sa ne lasam acoperiti de zapada.
luni, 18 ianuarie 2010
Blue Monday...
Statisticile, ziarele de astazi si o serie intreaga de pesimisti au declarat ziua de 18 ianuarie 2010 ca fiind cea mai trista zi a anului...unii spun ca ar fi criza de vina, altii afirma ca din contra, faptul ca vara si concediul sunt destul de departe ne face pe noi sa fim intorsi pe dos si sa ne prindem de ciuda degetele in usa :). Eu zic, parere personala, ca e luni si gata...dupa 3 "cafelutze", mama lor, viata e mult mai agitata, ritmul e mai alert, cei din jur vorbesc tare si exista rezolvari la absolut toate problemele nostre...
optimismul este astazi cuvantul meu cheie...
pana la incheierea editiei mai avem asa ca sa nu va mire daca ma vedeti cu fata pleostita...
pentru curiosi, sloganul I HATE MONDAYS! e valabil pana imi beau cafeaua de dimineata ... pentru ceilalti este doar o vorba de duh numai buna de tiparit pe un tricou...
poza, poza, poza...se striga din multime...asa ca atasez acestui post vesel o minunata imagine cu motanul Garfield!!!
P. S. : desi m-am vaccinat de aproape o saptamana, culmea, nu m-am transformat in zombie si nici nu ma jeneaza microcipul implantat in mana (glumesc!!!fricosilor)
miercuri, 13 ianuarie 2010
pig flu...
Ahaaaaa...
M-am vaccinat..nimic rau in asta doar ca ma doare foarte tare bratul si este un pic amortit.
As vrea sa nu mai citesc tot felul de prostii prin ziare, sa nu mai aud aberatii la TV, sa nu mai moara oameni si cumva sa ne lamurim ce-i cu gripa asta, sa nu ne mai pierdem timpul cautand medicamente(paracetamol, aspirina, siropuri care oricum nu treateaza gripa porcina), masti chirurgicale, manusi, sau trifoi in patru foi care miraculos ne va feri de orice posibila infectie. Primesc mailuri pro si contra in fiecare zi...nu am dat cu banul, am hotarat si gata. Nu vreau ca cei dragi mie sa treaca prin momente de cosmar daca ma imbolnavesc si cred ca, asa, lasand egoismul, sa facem ce este mai bine pentru noi si pentru cei din jurul nostru!
In rest, sanatate va doresc!!!
Am sa revin cu amanunte despre starea...vremii :)
M-am vaccinat..nimic rau in asta doar ca ma doare foarte tare bratul si este un pic amortit.
As vrea sa nu mai citesc tot felul de prostii prin ziare, sa nu mai aud aberatii la TV, sa nu mai moara oameni si cumva sa ne lamurim ce-i cu gripa asta, sa nu ne mai pierdem timpul cautand medicamente(paracetamol, aspirina, siropuri care oricum nu treateaza gripa porcina), masti chirurgicale, manusi, sau trifoi in patru foi care miraculos ne va feri de orice posibila infectie. Primesc mailuri pro si contra in fiecare zi...nu am dat cu banul, am hotarat si gata. Nu vreau ca cei dragi mie sa treaca prin momente de cosmar daca ma imbolnavesc si cred ca, asa, lasand egoismul, sa facem ce este mai bine pentru noi si pentru cei din jurul nostru!
In rest, sanatate va doresc!!!
Am sa revin cu amanunte despre starea...vremii :)
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
La multi ani!
Cum ceasul meu biologic e ramas in urma rau si cum semnez peste tot cu date fictive din decembrie 2009, ar fi bine sa oficializez si eu un pic intrarea in noul an...de retinut, anul 2010!!!
La multi ani mie, la multi ani voua, ura ura ura...
Planuri nu prea am...oricum daca incep sa le insir ma apuca anul 2012 si cine stie ce patesc atunci...aviz speriosilor/panicosilor care cred ca atunci va fi sfarsitul lumii :D!
LA MULTI ANI!!!
joi, 31 decembrie 2009
bloo moon...
"A blue moon is a full moon that is not timed to the regular monthly pattern. Most years have twelve full moons which occur approximately monthly, but in addition to those twelve full lunar cycles, each solar calendar year contains an excess of roughly eleven days compared to the lunar year. The extra days accumulate, so that every two or three years (on average about every 2.7154 years[1]), there is an extra full moon. The extra moon is called a "blue moon." Different definitions place the "extra" moon at different times" sursa sigura WIKIPEDIA :)
blue moon...
las cantecul sa spuna tot ceea ce eu nu reusesc astazi sa-ti spun...blue moon, blue moon...
blue moon...
las cantecul sa spuna tot ceea ce eu nu reusesc astazi sa-ti spun...blue moon, blue moon...
joi, 26 noiembrie 2009
good politics...
eu nu prea sunt genul de om care sa faca politica dar acest mesaj primit astazi pe mail m-a amuzat teribil:
"Dear God, so far this year you have taken away my favorite dancer Michael Jackson,
my favorite actor Patrick Swayze, my favorite singer Stephen Gately and my favorite
actress Farah Fawcett. Just so you know, my favorite politician is Mircea Geoana!"
sa gandim si sa votam...bine!
duminică, 22 noiembrie 2009
gloomy sunday...
obosit...asa ma simt...am impresia ca duc in spate un melc imens, lenes, cu tot cu cochilie;
satul...portia pe care o primesc in fiecare zi este peste masura de mare pentru nevoile mele;
trist...poate nu se vede din cauza ranjetelor mele debile de "om fericit";
nu mai vreau ore fixe, program stabilit, culori banale;
vreau liniste...ma vreau pe mine inapoi, ma vreau liber de ganduri si totusi ma las cu usurinta legat si ma impiedic de atatea praguri si carari ce apar in calea mea.
acum ceva vreme construisem un castel. parea solid si era asa de minunat alcatuit. erau zile in care dansul si voia buna erau nelipsite, alte zile, calde si moi pendulau intre banala existenta cotidiana si mirosul fraged de mere rosii culese proaspat din gradina. castelul nostru avea o baza solida, muncisem mult la ea, crestea frumos, incet si cu grija. uneori se darmau peretii, alteori cadea tencuiala...e normal, mai ales ca cei ce munceau construindu-l nu mai facusera ceva asa de important niciodata. luam schitele, analizam greselile, trageam linie si o luam de la capat. cu grija. poate cu prea multa grija si cu prea multe griji si cu prea multe ganduri si furii... acum ceva vreme am renuntat amandoi la castel. nu mai aveam mult si totusi am zis gata; tu ai vrut sa vezi ce fac eu iar eu te-am asteptat pe tine...acum...tu te-ai mutat in celalat capat al imparatiei, eu stau la doi pasi de castel in blocul de pe strada S...
toamna asta mi-am umplut camera de mere si de crizanteme aramii...
era un cantec mai vechi pe care ti-l cantam asa in gluma, mai stii?
"te-astept sa vii..."
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
a new obsession...
Sinead O'Connor...
nu sunt in stare sa scriu...frunzaresc toate cartile din jurul meu, mazgalesc foi, as vrea sa desenez dar imi lipseste starea necesara...
visare placuta...
nu sunt in stare sa scriu...frunzaresc toate cartile din jurul meu, mazgalesc foi, as vrea sa desenez dar imi lipseste starea necesara...
visare placuta...
i'm just a jealous guy...
doar atat pentru astazi...ma framant si imi pocnesc degetele...ma misc mult si ma lovesc de lucrurile din jurul meu...
sunt pe punctul de a izbucni...
ce faci?
unde esti?
cu cine esti?
nu stii ca locul tau e langa mine?
sunt pe punctul de a izbucni...
ce faci?
unde esti?
cu cine esti?
nu stii ca locul tau e langa mine?
sâmbătă, 31 octombrie 2009
we always leave something or someone behind...
este in natura noastra sa-i facem pe ceilalti sa sufere...este scrisa in codul nostru genetic aceasta abilitate.
imi aduc aminte plecarile mele...bruste, fara cuvinte care poate ar fi trebuit rostite, fata ultime priviri.
imi aduc aminte plecarile tale si pe mine ramas pironit in mijlocul camerei mele, dezorientat si abia capabil sa alerg in urma ta pe scari...te conduceam pana la usa uneori precum un caine umil care stie ca a fost lasat in urma, legat cu o sfoara in padure,nu destul de strans ca la un moment data sa poata scapa, dar destul de departe ca sa-i vina greu sa-si gaseasca drumul spre casa.
mergeam ieri spre casa curgand alene pe strazile acestui oras care imi aduce aminte de tine. frunzele imi spuneau ultimul lor cantec alunecand-murind pe langa mine. copacii plangeau in intunericul serii alinandu-se unii pe altii. cerul abia daca ajungea pana la mine, prins in clestii de beton ai orasului. m-am oprit un moment sa respir...aerul rece de sfarsit de octombrie mi-a invadat sufletul. cautam un suflet de care sa ma leg si cu care sa infrunt lungul drum catre casa...de undeva din intuneric o fiinta dornica de caldura si-a facut aparitia: un caine mic, negru,cu sosete albe in picioare si cercel in ureche. si-a intins botul umed catre mine. l-am mangaiat cu varful degetelor mele inmanusate si am pornit impreuna la drum. el inainte stiind parca drumul, eu din urma, curios sa vad cat timp va dura aceasta calatorie...brav soldat al nelinistii cainele pasea in fata mea cu pasi mici, amusinand timid drumul din calea noastra. am tinut drumul drept pana cand am ajuns in fata blocului meu; am strigat in urma lui "la revedere negrule!"...pentru cateva momente si-a continuat drumul pana cand si-a dat seama ca nu mai sunt in urma lui. s-a intors catre mine si m-a privit; si-a ridicat botul spre mine intrebandu-ma parca: "nu mai mergi?"
nu...
drumul meu se incheie aici...
l-am lasat...am mai lasat un suflet in urma...
am dat o alta pagina din marea carte a vietii mele fara a citi ultimele randuri...
cat de usor este sa dam paginile si cat de greu apasa pe sufletul celor lasati in urma faptele noastre...indoiala apare prima, deznadejdea apoi, furia e cea care rascoleste sufletul mai adanc decat cea mai turbata furtuna iar apoi resemnarea se instaleaza in inimile parasite...
am trait aceste stari de atatea dureroase ori...
am daruit la randul meu aceste stari...
as vrea sa ma opresc acum.
imi aduc aminte plecarile mele...bruste, fara cuvinte care poate ar fi trebuit rostite, fata ultime priviri.
imi aduc aminte plecarile tale si pe mine ramas pironit in mijlocul camerei mele, dezorientat si abia capabil sa alerg in urma ta pe scari...te conduceam pana la usa uneori precum un caine umil care stie ca a fost lasat in urma, legat cu o sfoara in padure,nu destul de strans ca la un moment data sa poata scapa, dar destul de departe ca sa-i vina greu sa-si gaseasca drumul spre casa.
mergeam ieri spre casa curgand alene pe strazile acestui oras care imi aduce aminte de tine. frunzele imi spuneau ultimul lor cantec alunecand-murind pe langa mine. copacii plangeau in intunericul serii alinandu-se unii pe altii. cerul abia daca ajungea pana la mine, prins in clestii de beton ai orasului. m-am oprit un moment sa respir...aerul rece de sfarsit de octombrie mi-a invadat sufletul. cautam un suflet de care sa ma leg si cu care sa infrunt lungul drum catre casa...de undeva din intuneric o fiinta dornica de caldura si-a facut aparitia: un caine mic, negru,cu sosete albe in picioare si cercel in ureche. si-a intins botul umed catre mine. l-am mangaiat cu varful degetelor mele inmanusate si am pornit impreuna la drum. el inainte stiind parca drumul, eu din urma, curios sa vad cat timp va dura aceasta calatorie...brav soldat al nelinistii cainele pasea in fata mea cu pasi mici, amusinand timid drumul din calea noastra. am tinut drumul drept pana cand am ajuns in fata blocului meu; am strigat in urma lui "la revedere negrule!"...pentru cateva momente si-a continuat drumul pana cand si-a dat seama ca nu mai sunt in urma lui. s-a intors catre mine si m-a privit; si-a ridicat botul spre mine intrebandu-ma parca: "nu mai mergi?"
nu...
drumul meu se incheie aici...
l-am lasat...am mai lasat un suflet in urma...
am dat o alta pagina din marea carte a vietii mele fara a citi ultimele randuri...
cat de usor este sa dam paginile si cat de greu apasa pe sufletul celor lasati in urma faptele noastre...indoiala apare prima, deznadejdea apoi, furia e cea care rascoleste sufletul mai adanc decat cea mai turbata furtuna iar apoi resemnarea se instaleaza in inimile parasite...
am trait aceste stari de atatea dureroase ori...
am daruit la randul meu aceste stari...
as vrea sa ma opresc acum.
sâmbătă, 24 octombrie 2009
is this the saddest good bye?
or is this the saddest hello?
cat sa fi trecut oare?...o viata intreaga pare ca s-a perindat prin fata ferestrei mele de atunci, demult, pana acum, cand, de dimineata devreme pana la apus, privesc cerul printr-o portita abia abia deschisa catre tine.
am ganduri nebune si nelinisti.
am vise fugare cu cai care mor.
am nopti lungi cu putine ore de somn si zile in care ploua la fiecare fereastra in care incerc sa-mi oglindesc chipul.
am nevoie de liste infinite de care sa nu tin cont dar pe care sa le completez zi de zi.
am usi inchise de la care am ratacit cheile si case albe care nu ma mai vor.
am prieteni uitati prin buzunarele hainelor de vara.
am amintiri cu tine ce credeam ca au disparut si dureri noi ce vor sa nu ma lase sa uit.
am ceasuri vechi, stricate, oprite la niste ore indecise. stau inchise in curele si catarame si masoara muteste timpul scurs fara ca noi sa le fi atins. tanjesc dupa un dans subtil al secundelor si minutelor si orelor si a zilelor ce nu vor dori sa mai fie.
am un sfarsit de octombrie prea agitat si mult prea trist ca sa nu-mi doresc evadarea.
am un suflet.
am.
am uitat ce inseamna sa fie eu langa tine.
am uitat si tot ce fac este mecanica simpla a lucrurilor de care mi-e dor si pe care incerc sa le fac doar pentru a suplini o lipsa acuta de tine.
am un cine...
am nevoie de un de ce, un tu hotarat, un eu fara nori, un noi plin, rotund si uneori colturos pe la margini.
am intrebari si tu ai cele mai duioase si intelepte raspunsuri.
cat sa fi trecut oare?...o viata intreaga pare ca s-a perindat prin fata ferestrei mele de atunci, demult, pana acum, cand, de dimineata devreme pana la apus, privesc cerul printr-o portita abia abia deschisa catre tine.
am ganduri nebune si nelinisti.
am vise fugare cu cai care mor.
am nopti lungi cu putine ore de somn si zile in care ploua la fiecare fereastra in care incerc sa-mi oglindesc chipul.
am nevoie de liste infinite de care sa nu tin cont dar pe care sa le completez zi de zi.
am usi inchise de la care am ratacit cheile si case albe care nu ma mai vor.
am prieteni uitati prin buzunarele hainelor de vara.
am amintiri cu tine ce credeam ca au disparut si dureri noi ce vor sa nu ma lase sa uit.
am ceasuri vechi, stricate, oprite la niste ore indecise. stau inchise in curele si catarame si masoara muteste timpul scurs fara ca noi sa le fi atins. tanjesc dupa un dans subtil al secundelor si minutelor si orelor si a zilelor ce nu vor dori sa mai fie.
am un sfarsit de octombrie prea agitat si mult prea trist ca sa nu-mi doresc evadarea.
am un suflet.
am.
am uitat ce inseamna sa fie eu langa tine.
am uitat si tot ce fac este mecanica simpla a lucrurilor de care mi-e dor si pe care incerc sa le fac doar pentru a suplini o lipsa acuta de tine.
am un cine...
am nevoie de un de ce, un tu hotarat, un eu fara nori, un noi plin, rotund si uneori colturos pe la margini.
am intrebari si tu ai cele mai duioase si intelepte raspunsuri.
sâmbătă, 10 octombrie 2009
this is not here...
"THIS IS NOT HERE"
acum ceva vreme in urma cuvintele acestea respingeau lumina zilelor stand trupese pe ochiul de sticla de la usa balconului meu. in fiecare dimineata lumina trecea timida printre litere sfidandu-le parca. din orice colt al camerei cuvintele ma priveau, obsedant se legau de mine pana intr-o zi cand tot universul meu s-a strans in cateva cutii si m-am mutat.
zilele trecute priveam orasul printr-un ochi de sticla nou tie...mi-am dat seama ca ii lipseste ceva...cred ca si mie imi lipseste ceva...
ochiul de geam va avea pe pantecele luminat de soare cuvintele minunate...mintea mea le va citi si reciti, ochii mei le vor mangaia, mana mea le va scrie in aerul camerei mele...voi deschide usa si asa voi intelege pe deplin ce inseamna pentru mine: tanjesc dupa libertate si totusi tanjesc dupa tine...ma vreau liber, scapat din colivie si chiar si asa, bat cu disperare cu aripile aproape vindecate in temnita ce ai fost. dimineatile trec si mi-e dor uneori sa-ti sarut zambetul ramas pe buzele canii de cafea. noptile vin fara sa-mi aduca trupul tau...serile se scurg in soapta, tacute si moi,iar luna se fereste de mine...
ma trezesc in toiul noptii; deschid si inchid usile dulapurilor; deschid si inchid usile camerei mele; deschid si inchid usile si ferestrele mele; deschid si inchid aripile gandurilor mele...peste tot gasesc aceleasi cuvinte:
THIS IS NOT HERE...
YOU ARE NOT HERE...
acum ceva vreme in urma cuvintele acestea respingeau lumina zilelor stand trupese pe ochiul de sticla de la usa balconului meu. in fiecare dimineata lumina trecea timida printre litere sfidandu-le parca. din orice colt al camerei cuvintele ma priveau, obsedant se legau de mine pana intr-o zi cand tot universul meu s-a strans in cateva cutii si m-am mutat.
zilele trecute priveam orasul printr-un ochi de sticla nou tie...mi-am dat seama ca ii lipseste ceva...cred ca si mie imi lipseste ceva...
ochiul de geam va avea pe pantecele luminat de soare cuvintele minunate...mintea mea le va citi si reciti, ochii mei le vor mangaia, mana mea le va scrie in aerul camerei mele...voi deschide usa si asa voi intelege pe deplin ce inseamna pentru mine: tanjesc dupa libertate si totusi tanjesc dupa tine...ma vreau liber, scapat din colivie si chiar si asa, bat cu disperare cu aripile aproape vindecate in temnita ce ai fost. dimineatile trec si mi-e dor uneori sa-ti sarut zambetul ramas pe buzele canii de cafea. noptile vin fara sa-mi aduca trupul tau...serile se scurg in soapta, tacute si moi,iar luna se fereste de mine...
ma trezesc in toiul noptii; deschid si inchid usile dulapurilor; deschid si inchid usile camerei mele; deschid si inchid usile si ferestrele mele; deschid si inchid aripile gandurilor mele...peste tot gasesc aceleasi cuvinte:
THIS IS NOT HERE...
YOU ARE NOT HERE...
vineri, 4 septembrie 2009
...as if all my dreams are here beside me
asta pentru ca fiecare are undeva cate un vis pe care ar vrea sa il impartaseasca lumii, o carte pe care ar dori sa o citeasca cu "patru ochi" cum spune un prieten drag, un pat care ar vrea sa aiba suflet nu doar goale asternuturi, un gand buna ca atunci cand te te trezesti si langa tine poate zambeste cineva...
voi scrie in curand ceva despre filmul IL POSTINO...pana atunci va las cu cateva fragmente din ceea ce este pentru mine una din cele mai frumoase povesti de dragoste
...tonight I ca write the saddest line...Andy Garcia
voi scrie in curand ceva despre filmul IL POSTINO...pana atunci va las cu cateva fragmente din ceea ce este pentru mine una din cele mai frumoase povesti de dragoste
...tonight I ca write the saddest line...Andy Garcia
vineri, 14 august 2009
signs
ma trezesc. ma ridic din pat destul de greu in unele dimineti. deschid ochii si in jurul meu incepe sa se contureze camera iar undeva in departare orasul tipa ca un animal descoperit de vanatori-urmaritori. imi fac curaj sa infrunt realitatea. imi infing mainile in pat si ma dezlipesc cu brutalitate de el; gem...nu pot sa cred ca trupul poate sa fie atat de greu uneori incat sa necesite atata forta din partea mea pentru a ma deplasa. reusesc sa ma ridic din pat. nu stiu cum fac dar ma trezesc in fiecare dimineata cu fata adancita in saltea. infrunt asa lumea cu spatele si imi visez visele fara sa le impart cu nimeni. cu pasi mici, aproape impleticindu-ma, tind sa ajung la fereastra. o deschid...ma izbeste in fata respiratia de animal haituit a orasului,il simt cum se strecoara pe langa mine si se ascunde in fotoliul TAU. s-a acoperit cu un tricou si zace...
respir. respir aerul meu... portia mea zilnica ce imi este asigurata de legile scrise demult de cineva, portie pe care de multe ori nu vreau sa o impart cu tine. e aerul meu, de ce sa iti dau si tie, de ce sa ma privez de acest bun care mi-a fost daruit spre folosinta mie si numai mie? tu razi...te distreaza aceasta forma acuta de posesiune de care sufar.
cafea. niciodata nu o sa invat sa fac cafeaua pe placul celorlalti. niciodata ceilalti nu vor simti cata placere pun in mecanismul unsuros al prepararii cafelei de dimineata; ma comport ca un alchimist care vrea sa dovedeasca lumii intregi ca da, pamantul se poate transforma in aur! da, pamantul este aur! si da, cafeaua mea este minunata...pacat ca tu si tu si tu nu intelegeti mecanismul ei de preparare, nu ii gustati pe deplin aromele si nu va bucurati de ea.
plec. imi este groaza de multe ori sa nu ma incui in exteriorul casei mele, desi, paradoxal, ma baricadez si pun trei lacate cand sunt in interior. in tot spatiul de AFARA, in libertate, ma simt mai constrans ca om decat in spatiul meu propriu. poate am eu probleme cu intimitatea si apropriere atator oameni ma face sa gandesc la faptul ca ne (in)calcam unii altora teritoriile. totusi spatiul meu e sfant. de aceea de multe ori te alung, imi desacralizezi cu tine locul in care iau forma gandurile mele, locul in care ma deconstruiesc si ma construiesc eu ca om, locul meu.
de ajuns nu ajung nicaieri. nici un loc nu imi mai ofera intimitatea de care am atat de multa nevoie. daca e sa ma las in bratele cartilor care imi sunt atat de dragi si care ma inconjoara, sigur cineva, gelos pe faptul ca ele ma iubesc si imi daruiesc doar mie atata desfatare, se va arunca asupra mea...
"nu pot sa va mai sufar!"...mi s-a spus intr-o zi...nu pot sa va mai sufar sirul nesfarsit de lamentari si de rotocoale pe care le faceti zilnic. "opriti-va!"
m-am oprit.
respir. respir aerul meu... portia mea zilnica ce imi este asigurata de legile scrise demult de cineva, portie pe care de multe ori nu vreau sa o impart cu tine. e aerul meu, de ce sa iti dau si tie, de ce sa ma privez de acest bun care mi-a fost daruit spre folosinta mie si numai mie? tu razi...te distreaza aceasta forma acuta de posesiune de care sufar.
cafea. niciodata nu o sa invat sa fac cafeaua pe placul celorlalti. niciodata ceilalti nu vor simti cata placere pun in mecanismul unsuros al prepararii cafelei de dimineata; ma comport ca un alchimist care vrea sa dovedeasca lumii intregi ca da, pamantul se poate transforma in aur! da, pamantul este aur! si da, cafeaua mea este minunata...pacat ca tu si tu si tu nu intelegeti mecanismul ei de preparare, nu ii gustati pe deplin aromele si nu va bucurati de ea.
plec. imi este groaza de multe ori sa nu ma incui in exteriorul casei mele, desi, paradoxal, ma baricadez si pun trei lacate cand sunt in interior. in tot spatiul de AFARA, in libertate, ma simt mai constrans ca om decat in spatiul meu propriu. poate am eu probleme cu intimitatea si apropriere atator oameni ma face sa gandesc la faptul ca ne (in)calcam unii altora teritoriile. totusi spatiul meu e sfant. de aceea de multe ori te alung, imi desacralizezi cu tine locul in care iau forma gandurile mele, locul in care ma deconstruiesc si ma construiesc eu ca om, locul meu.
de ajuns nu ajung nicaieri. nici un loc nu imi mai ofera intimitatea de care am atat de multa nevoie. daca e sa ma las in bratele cartilor care imi sunt atat de dragi si care ma inconjoara, sigur cineva, gelos pe faptul ca ele ma iubesc si imi daruiesc doar mie atata desfatare, se va arunca asupra mea...
"nu pot sa va mai sufar!"...mi s-a spus intr-o zi...nu pot sa va mai sufar sirul nesfarsit de lamentari si de rotocoale pe care le faceti zilnic. "opriti-va!"
m-am oprit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
