"Sub pietre-s flori ce nu s-au nascut inca."

Diseara vine Mos Nicolae! Cum nu am fost cuminte iar ghetele mele nu-s inca gata curatate si periate, indraznesc totusi sa imi pun o dorinta mica:
vreau aceasta carte Printese date uitarii sau necunoscute, de Philippe Lechermeier si Rebecca Dautremer, in traducerea lui Serban Foarta, Editura Vellant.

recunosc faptul ca imi doresc editia in limba franceza a cartii dar cum lenea e destul de mare ma pot multumi cu cea in limba romana care beneficiaza de traducerea lui Serban Foarta. Titlul postului este cules cu grija din aceasta minunata carte iar Serban Foarta este un geniu cand vine vorba de versificatie.

Ma pun pe asteptat poate se intampla un miracol :P


imaginea a fost luata de aici: Editura Vellant
mai multe informatii despre aceasta carte gasiti pe site-ul The secret lives of Princesses, site dedicat in intregime cartii.


PS: cred ca am 3-4 ani si am dat im mintea copiilor! o fi de la zapada de afara :D

de toamna...

George Topârceanu Rapsodii de toamnă

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului...

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură...

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro dragă!"
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!...

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia...
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!... Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...



nu am apucat sa urc pe Ceahlau vara asta, am ramas tintuit in Vama Veche, cred ca o parte din mine alearga si acum pe malul marii intre 2 mai si vama; rosul stancilor, linistea marii la 2 noaptea cand te scufunzi cu teama in apele ei de smoala, nisipul care nu vrea sa se dezlipeasca de talpile noastre, toate astea m-au facut sa uit de Ceahlau...poate toamna asta reusesc sa ma mobilizez. am cateva promisiuni smulse de la cunoscuti si poate se materializeaza ceva pana la urma.

Annabel Lee - Edgar Allan Poe

Annabel Lee - Edgar Allan Poe*

It was many and many a year ago,
In a kingdom by the sea,
That a maiden there lived whom you may know
By the name of Annabel Lee;
And this maiden she lived with no other thought
Than to love and be loved by me.

I was a child and she was a child,
In this kingdom by the sea:
But we loved with a love that was more than love -
I and my Annabel Lee;
With a love that the winged seraphs of heaven
Coveted her and me.

And this was the reason that, long ago,
In this kingdom by the sea,
A wind blew out of a cloud, chilling
My beautiful Annabel Lee;
So that her high-born kinsmen came
And bore her away from me,
To shut her up in a sepulchre
In this kingdom by the sea.

The angels, not half so happy in heaven,
Went envying her and me -
Yes! that was the reason (as all men know,
In this kingdom by the sea)
That the wind came out of the cloud one night,
Chilling and killing my Annabel Lee.

But our love it was stronger by far than the love
Of those who were older than we -
Of many far wiser than we -
And neither the angels in heaven above,
Nor the demons down under the sea,
Can ever dissever my soul from the soul
Of the beautiful Annabel Lee;

For the moon never beams without bringing me dreams
Of the beautiful Annabel Lee;
And the stars never rise but I feel the bright eyes
Of the beautiful Annabel Lee;
And so, all the night-tide, I lie down by the side
Of my darling -my darling -my life and my bride,
In the sepulchre there by the sea -
In her tomb by the sounding sea.

* plec spre mare...nu o voi cauta pe Annabel Lee, ma voi cauta pe mine, cel care a ramas cu ochii pironiti la mare anul trecut abia a avut curajul sa se desparta de tarmuri si de valuri...ma duc sa imi caut un strop de liniste si sa ascult Bolero-ul lui Ravel dimineata devreme pe plaja la Stuf...ma duc sa il caut pe prietenul meu bun Jagermeister, nu ne-am vazut de mult, si sa povestim la un pahar "nimicurile" din viata noastra...ma duc sa salut soarele dimineata la rasarit si sa-l petrec cu privirea pana apune...
** poezia de mai sus este una din preferatele mele si avand in vedere ca lecturile mele din ultima perioada i-au regasit pe Poe si pe multi altii ca el, m-am gandit sa impartasesc un dram din experientele mele cu voi...dupa vacanta revin cu o lista frumoasa si consistenta cu cartile acestei veri...

smooth...

duminica dimineata...cald...presiunea arteriala rezista(in limite normale dar nu stiu pana cand)...ma salvez cu putina muzica.

:)

de duminica....

PLOUA...

Pe-aici cand ploua, ploua indesat,
Nu tine ca la noi un ceas ori doua.
Ca ziua ploua, ploua pe-nserat,
Si cand se crapa iar de ziua, ploua.
In faptul zilei, stresinile plang.
Padurea sta plouata ca o curca.
Natura calca cu piciorul stang:
Pe-aici cand ploua, ploua, nu se-ncurca!
Iar cand s-arata soarele sarac.
De dupa nouri, ca sa-ti faca-n ciuda,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Ca pana la intoarcere, te uda.
Exista si rastimpuri cand se moaie,
Cand parca nu mai toarna-asa, de sus,
Si cerul cate-oleaca, spre apus,
Se lumineaza putintel a ploaie.
Atunci se cheama ca e timp frumos
(Macar ca tot mai cade-un pic de bura),
Dar fumul din ogeac se lasa-n jos,
Si porcul umbla tot cu paiu-n gura...

NOCTURNA

Mircea Dem. Radulescu

Dormi, frumoasa mea! De-acum
Noaptea luminoasa
Ca o unda de parfum
Navaleste-n casa.
Luna clara din neant
Pune pe covoare
Straluciri de diamant
Si margaritare.
Ea priveste ca-n extaz
Bluza ta lejera
Si pantofii de atlaz
Langa etajera.
Si trecand prin buduar,
Raza-i ce se rumpe
Lumineaza un lavoar
Cu flacoane scumpe...
Luna toarna pe parchet
Blonde tuberoze
Si-ti dezvaluie discret
Sanurile roze,
Cand dantelele din pat
Tremura-n lumina
Pe culcusul tau curat
De olanda fina...

*
Dar visarile ce trec,
Ca sa te dezmerde,
Ti-au aprins la cap un bec
Cu lumina verde.
Din oglinzi piciorul fin
Pe matasa moale
Se rasfrange ca un crin
Cu nuante pale.
Dormi! Amorul rafinat
Cheama deopotriva
Spre minciuna si pacat
Gura ta lasciva.
Dormi, frumoasa mea! Eu stau
In extaz, la poarta:
Esti faptura vie, sau
Opera de arta?

SONETE PLUVIOASE


De-o saptamana tine-ntruna ploaia,
Si-mi pica-n pat, de sus, din bagdadie...
O noapte inca de-ar mai fi sa tie
Nu m-as mira sa-mi caza-n cap odaia!
Avea simptome vagi de nebunie
Peninsula Balcanica... si d-aia,
De cand s-aprinse-n Orient vapaia,
Pamantul face hidroterapie!
Sau poate ca divinul Mizantrop
A hotarat al doilea potop?...
Oricum ar fi, eu nu ma tem de moarte.
Dar cand o-ncepe alta vesnicie,
Fac cerere sa ma permute-n Marte,
C-aici avem prea multa igrasie!

*
Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
Nu vine nime-n usa mea sa bata,
Si daca stau cu usa incuiata
E ca nici eu de nime n-am nevoie.
Mai fericit ca legendarul Noe,
Din toata omenirea inundata,
In arca mea nu am decat o fata...
Deasupra lumii noi plutim in voie...
Degeaba va-ndesati ca la pomana,
Reprezentanti ai faunei terestre,
Nu iau cu mine nici o lighioana!
Caci e destul o singura pereche:
Un trubadur si-o fata fara zestre,
Ca sa refaca toata lumea veche!

"The Children of Lir" legenda si proiectul

"The Children of Lir

In Celtic Ireland there lived a king called Lir, who had four children named Fionnula and Aodh, Fiachra and Con. Their mother, the queen, was dead and the children missed her terribly. The king saw that the children were sad and needed a mother, so he decided to marry again. His new bride was called Aoife. She was beautiful but she was not the kind-hearted person the king thought she was. Their mother used to tuck them into bed every night before she died.

Aoife grew jealous of the four children because their father loved them so much. She wanted the king all to herself so she planned to get rid of them. She asked a druid to help her and together they thought up a terrible spell. One day Aoife went to the lake where the children loved to play and she cast a terrible spell over them. There was a flash of light and the children vanished and turned into four beautiful swans. One of the swans opened its beak and spoke with Fionnula’s voice: “What have you done to us?” “I have put a spell on you and you will be swans for nine hundred years. You will spend three hundred years on this lake, three hundred on the Sea of Moyle and three hundred on the Isle of Glora. Only the sound of a church bell can break the spell,” replied Aoife.

When the children did not come home that evening, the king went looking for them by the lake. He was amazed when one swan called out. “Father, father, we are your children. Aoife has placed a terrible spell on us.” The king went back to the castle and pleaded with Aoife to break the spell but she refused. He decided to banish her from his kingdom. Lir spent the rest of his days beside the lake talking to his children until he grew old and died.

The king spends his days talking to his children!
Three hundred years passed and it was time for the swans to move to the cold and stormy Sea of Moyle between Ireland and Scotland. The poor swans were tossed about by the wild waves. It was a hard life with little food and years passed slowly.

The swans are cold and hungry in the Sea of Moyle.
When the time came for them to fly to the Isle of Glora, the swans were old and tired. Although it was warmer on the island and there was lots of food they were still lonely. Then one day they heard the sound they had waited for. It was the sound of a church bell.

The bell was ringing in the tower of a little church. An old man called Caomhog stood outside. He was amazed to hear the swans talking and listened to their sad story. He brought out some holy water, which he sprinkled on the swans while he prayed. As soon as the water touched them they changed into old people. They soon died and Caomhog buried them."

Textul il gasiti in original urmand link-ul de mai jos. Tot acolo o sa o gasiti si minunata imagine care a inspirat-o de Maebh Costello in conceperea unui proiect numit The Children of Lir


http://www.behance.net/Gallery/Children-of-Lir/455887

Alte ideii indraznete si multa creativitate: http://www.behance.net/

Gandurile acestei duminici au capatat o noua dimensiune.

Enjoy your day...

Tu nu ma iubesti...

Se deschid usile...
Urca intai ea, cu un zambet pe buzele rosii, parul lung lasat pe spate si cu gentuta cuminte asezata pe umarul drept.
Urca si el inalt, greoi ca un ursulet, cu doua sacose de cumparaturi atarnandu-i de fiecare parte.
Se aseaza ea...se aseaza si el.
Ea, uitandu-se in gol prin fereastra tramvaiului:
"Tu nu ma iubesti..."
"Daca m-ai iubi..." nu am mai inteles nimic, tramvaiul pornise din statie.

friendship - sau despre cum prietenii iti schimba pentru totdeauna modul in care vezi lumea si relatiile intre oameni...

Aveti mai jos definitia perfecta a prieteniei. Hai ca e simpla si cat se poate de valabila.





Draga prietene,
Astept un semn de la tine...

gloomy sunday...

obosit...asa ma simt...am impresia ca duc in spate un melc imens, lenes, cu tot cu cochilie;

satul...portia pe care o primesc in fiecare zi este peste masura de mare pentru nevoile mele;

trist...poate nu se vede din cauza ranjetelor mele debile de "om fericit";

nu mai vreau ore fixe, program stabilit, culori banale;

vreau liniste...ma vreau pe mine inapoi, ma vreau liber de ganduri si totusi ma las cu usurinta legat si ma impiedic de atatea praguri si carari ce apar in calea mea.

acum ceva vreme construisem un castel. parea solid si era asa de minunat alcatuit. erau zile in care dansul si voia buna erau nelipsite, alte zile, calde si moi pendulau intre banala existenta cotidiana si mirosul fraged de mere rosii culese proaspat din gradina. castelul nostru avea o baza solida, muncisem mult la ea, crestea frumos, incet si cu grija. uneori se darmau peretii, alteori cadea tencuiala...e normal, mai ales ca cei ce munceau construindu-l nu mai facusera ceva asa de important niciodata. luam schitele, analizam greselile, trageam linie si o luam de la capat. cu grija. poate cu prea multa grija si cu prea multe griji si cu prea multe ganduri si furii... acum ceva vreme am renuntat amandoi la castel. nu mai aveam mult si totusi am zis gata; tu ai vrut sa vezi ce fac eu iar eu te-am asteptat pe tine...acum...tu te-ai mutat in celalat capat al imparatiei, eu stau la doi pasi de castel in blocul de pe strada S...

toamna asta mi-am umplut camera de mere si de crizanteme aramii...

era un cantec mai vechi pe care ti-l cantam asa in gluma, mai stii?

"te-astept sa vii..."