" - Nu stiu. Spender privi canalul. Mi-e rusine. De Biggs, de noi si de galagie. Hristoase ce spectacol!
- A fost o calatorie lunga. Trebuie sa se descarce.
- Unde e respectul lor, domnule capitan? Unde-i bunul-simt?
- Esti obosit si vezi altfel lucrurile, Spender. Esti amendat cu cincizeci de dolari.
- Da, domnule. Ma gandeam ca ei ne privesc, batandu-ne joc de noi insine.
- Ei?
- Martienii, fie ca sunt morti, fie ca nu.
- Cu siguranta morti, zise capitanul. Crezi ca ei stiu ca suntem aici?
- Un batran nu stie intotdeauna cand se apropie un tanar?
- Ba da, cred ca da. Vorbesti de parca ai crede in spirite.
- Cred in lucrurile care au fost facute si exista dovezi ca pe Marte s-au facut multe. Exista strazi si case si carti, presupun, si canale uriase si docuri si locuri pentru grajduri, daca nu pentru cai, atunci pentru niste animale domestice, poate cu douasprezece picioare, cine stie? Oriunde m-as uita, vad lucruri care au fost folosite. Au fost atinse si folosite timp de secole intregi. Intrebati-ma, atunci, de cred in spiritele lucrurilor folosite candva si o sa va raspund ca da. Sunt toate aici. Toate obiectele ce se pot folosi. Toti muntii care au nume. Si n-o sa le putem folosi niciodata fara sa ne simtim stanjeniti. Cumva, intr-un fel, muntii nu ne vor suna niciodata corect; o sa le dam nume noi, dar numele vechi sunt acolo, undeva in timp, iar muntii sunt alcatuiti si vazuti sub numele acelea. Numele pe care le vom da canalelor, muntilor si oraselor vor cadea ca apa pe roata morilor. Nu conteaza cum il atingem pe Marte, fiindca de fapt n-o sa-l atingem niciodata. Atunci o sa ne infuriem pe el si stii ce o sa facam? O sa-l jupuim, o sa-i smulgem invelisul si o sa-l schimbam ca sa ni se potriveasca noua.
- Nu-l vom distruge pe Marte, zise capitanul. Este o planeta prea mare si prea buna.
- Asa credeti? Noi, pamantenii, avem talentul de a distruge tot ce e mare si frumos. Singurul motiv pentru care ne-am instalat taraba cu crenvusti in templul egiptean din Karnak este pentru ca nu avea vad si nu ne oferea nici un beneficiu comercial deosebit. Iar Egiptul e doar o mica particica din Pamant. Aici insa, totul este stravechi si diferit, iar noi trebuie sa ne stabilim undeva si sa incepem sa distrugem totul. O sa botezam canalul Rockefeller, iar muntele Regele George si oceanul Dupont, iar orasele se vpr numi Roosevelt, Lincoln si Coolidge si nici macar n-o sa fie bine, deoarece toate locurile astea au denumirile lor cuvenite.
- Asta va fi treaba ta, ca arheolog, sa afli numele vechi, iar noi le vom folosi.
- Cativa oameni ca noi impotriva tuturor intereselor comerciale. Spender privi muntii de fier. Ei stiu ca suntem aici in seara asta, ca sa scuipam in vinul lor, si banuiesc ca ne urasc.
Capitanul scutura din cap.
- Aici nu exista ura. Se opri sa asculte vantul: Dupa cum arata orasele lor, au fost un popor rafinat, frumos si inclinat spre filosofie. Au accepta ceea ce li s-a intamplat. Stiu ca au acceptat moartea rasei lor si nu i-a incercat, intr-o frustrare de ultima clipa, nebunia de a-si distruge orasele. Fiecare oras vazut pana acum este absolut intact. Probabil ca prezenta noastra aici nu-i deranjeaza mai mult decat i-ar deranja jocul unor copii pe pajiste, cunoscandu-i pe copii si intelegandu-i. Si, oricum, poate ca asta ne va schimba si pe noi in bine. Spender, ai remarcat linistea deosebita a oamenilor pana in clipa cand Biggs i-a impins sa petreaca? Pareau chiar umili si inspaimantati. Gandindu-ne la asta, ne dam seama ca nu suntem hiar asa grozavi; suntem niste pusti care se harjonesc, tipind, cu rachetele si atomiii noastri de jucarie, racnind si agitandu-ne. Dar intr-o buna zi Pamantul va fi asa cum este Marte azi. Asta ne va trezi. Este o lectie practica despre civilizatii. O sa invatam de la marte. Acum, capul sus. Haide inapoi sa sa ne prefacem veseli. Amenda de cincizeci de dolari ramane."
Citesc si nu pot sa nu ma inteb de ce am amanat atat de mult lectura acestei carti. Poate pentru ca Fahrenheit 451 mi-a placut atat de mult incat am crezut ca Bradbury nu poate sa scrie si altceva, si daca scrie , sa scrie atat de bine. Ei bine, m-am inselat. Nu aveam cum sa fiu dezamagit de aceasta carte asa cum cei care gusta stilul nu vor fi dezamagiti de fel. Nu stiu daca nu cumva aceaste Cronici Martiene nu sunt de fapt niste cronici ale vietii dezorganizate si lipsite de principii a celor de pe Pamant, o cronica a ce suntem si a ce o sa devenim prin distrugere si prin lipsirea de valoare a lucrurilor importante din jurul nostru.
Nu vreau sa va impun propriile mele pareri. Va las doar sa va ganditi un pic la rolul pe care il jucam fiecare pe scena acestui secol, la destinul fiecaruia si la felul in care putem schimba lucrurile in bine sau in rau.
Poza am luat-o de aici.
Gasiti cartea in mai toate librariile din oras, pun aici pentru mai multe informatii site-ul editurii si al celor 2 Librarii pe care le fregventez cu drag si de unde, cand am ocazia, imi iau cartile pentru lectura:
Cronicile Martiene, Ray Bradbury
Traducerea de Mihai-Dan Pavelescu
Aparitie: 2009
Eritura: Leda, Grupul Editorial Corint
Libraria Humanitas, Piata Unirii nr 6
Libraria Humanitas Iasi- Felicia
.jpg)
