Draga prietene,
Astept un semn de la tine...
Acum un an
luni, 25 ianuarie 2010
friendship - sau despre cum prietenii iti schimba pentru totdeauna modul in care vezi lumea si relatiile intre oameni...
Aveti mai jos definitia perfecta a prieteniei. Hai ca e simpla si cat se poate de valabila.
Draga prietene,
Astept un semn de la tine...
Draga prietene,
Astept un semn de la tine...
joi, 21 ianuarie 2010
at the post office *#^>##**#*-/>
De cateva luni am o fantezie nebuna: vreau sa ma fac postarita. Stiu ca va trebui sa-mi las parul lung, sa ma vopsesc roscat(a) si sa-mi bag si un bat in fund pentru a mima atitudinea binevoitoare a "cocoanelor" de acolo(nu am niic cu roscatele dar azi cred ca am vazut exagerat de multe).
La Posta nu sunt decat cocoane, nu vezi un picior de barbat acolo, poate doar nenea care asigura paza si protectia, nenea care oricum este ca si inexistent pentru ca oricum te imbulzesc la ghisee de parca se da ceva gratis. Prababil toti barbatii din institutie sunt ascunsi in subsolul cladirilor de posta, pusi la jug si obligati sa sorteze plicuri(roz in stanga, albastrele la dreapta, cele cu timbru cu ulcioare in cosul de nuiele, cele cu timbre cu pasari in coltul dinspre usa biroului, etc ), sa croseteze sfoara atat de folositoare la impachetat, ca care tone de pachete si cine stie ce alte slujbe diavolicesti pe care Posta Romana le-a inventat si brevetat cu succes.
Nu spun ca nu sunt si oameni normali acolo. Tot respectul pentru cei care isi fac meseria si pun si arata tuturor "incetilor" unde se pune timbrul, unde se scrie adresa destinatarului...ideea este ca acei oameni au toata admiratia mea.
Si totusi Posta Romana este una din cele mai vechi institutii din tara asta, veche institutia si vechi sunt si obiceiurile.
Am sa dau cateva exemple de activitati sportive pentru care trebuie sa fii antrenat ca sa rezisti in momentul aterizarii intr-un un oficiu postal:
- stai la coada!!! stai la coada la orice, la cumparat plicuri, la trimis plicuri, la primit colete, la trimis colete, la cumparat un nenorocit de pix pe care cocoanele de la ghiseu nu ti-l imprumuta, ti-l vand cu 0.50 ron(m-am invatat minte si imi aduvc de acasa,ha-ha)
-dureaza fix 15 minute intr- zi buna sa trimiti un colet, plic, ceva, orice cu Prioripost: cantarit, etichetat, stampilat, scanat, platit si emis factura ...15 minute si te trezesti la sfarsit cu un cearsaf de hartie cu suma de plata si nervi cat cuprinde;
-daca tot vorbim de Prioripost, trebuie sa semnezi cum ca esti ok cu ideea ca daca cei carora le este destinat coletul nu vin sa-l ridice, sa ti-l trimita inapoi si sa platesti dublu la recuperare...m-am crucit cand mi-a zis asta...am noroc ca cei carora le trimit pachetele au interes sa le ridice altfel, cine stie;
-tot la Prioripost trebuie sa semnezi pe plic/pachet/colet ca tu l-ai lipit asa cum l-ai lipit...de parca ii pasa cuiva...daca sunt bou si nu lipesc ok coletul sa fiu sanatos, dar sa ma mustruluiesti ca vezi draga de ce am pus banda de scotch colorata pe hartie alba(ochi de estetician, nu gluma) este prea mult;
-vreau sa trimit la neamuri felicitari, ma apuc de confectionat singur ca aia nu au decat niste oboseli;
-vreau sa trimit vederi cu super-orasul care ma gazduieste - mai bine ma las pentru ca oricum sunt facute de amatori si ma fac apoi de rusine;
-am ramas in pana de hartie igienica...ce-ar fi sa imi cumpar 3-4 suluri de la Posta Romana;
-am luat plicuri de diferite dimensiuni si timbrele aferente si vreau sa le decontez pe firma(nu am firma, vorba vine), ia ghiciti, nu au case de marcat dar ar fi bine eu sa am 10-15 minute la dispozitie sa imi scrie o tanti harnicuta o factura de mana, sa calculeze TVA-uri si valori cu calculatorul de birou si cu pixul..nu au program pentru asa ceva...acelasi tratament si pentru taxa de magazinaj.
Nu stiu astazi ce m-a enervat mai tare, ghiseele goale din care lipseaui cocoanele invitate la o barfa mica de o colega, faptul ca m-ar fi palmuit una din cauza bandei adezive, faptul ca lumea nu stie sa scrie o scrisoare sau ca nu iti pot zambi sau raspunde politicos...hmmm...chiar nu stiu..
Macar o saptamana nu mai calc pe acolo. Boicotez asa Posta Romana!!! Ma distrez copios pentru ca sunt pe locul doi pe lista dupa magazinele Billa...dar asta este o alta poveste...
La Posta nu sunt decat cocoane, nu vezi un picior de barbat acolo, poate doar nenea care asigura paza si protectia, nenea care oricum este ca si inexistent pentru ca oricum te imbulzesc la ghisee de parca se da ceva gratis. Prababil toti barbatii din institutie sunt ascunsi in subsolul cladirilor de posta, pusi la jug si obligati sa sorteze plicuri(roz in stanga, albastrele la dreapta, cele cu timbru cu ulcioare in cosul de nuiele, cele cu timbre cu pasari in coltul dinspre usa biroului, etc ), sa croseteze sfoara atat de folositoare la impachetat, ca care tone de pachete si cine stie ce alte slujbe diavolicesti pe care Posta Romana le-a inventat si brevetat cu succes.
Nu spun ca nu sunt si oameni normali acolo. Tot respectul pentru cei care isi fac meseria si pun si arata tuturor "incetilor" unde se pune timbrul, unde se scrie adresa destinatarului...ideea este ca acei oameni au toata admiratia mea.
Si totusi Posta Romana este una din cele mai vechi institutii din tara asta, veche institutia si vechi sunt si obiceiurile.
Am sa dau cateva exemple de activitati sportive pentru care trebuie sa fii antrenat ca sa rezisti in momentul aterizarii intr-un un oficiu postal:
- stai la coada!!! stai la coada la orice, la cumparat plicuri, la trimis plicuri, la primit colete, la trimis colete, la cumparat un nenorocit de pix pe care cocoanele de la ghiseu nu ti-l imprumuta, ti-l vand cu 0.50 ron(m-am invatat minte si imi aduvc de acasa,ha-ha)
-dureaza fix 15 minute intr- zi buna sa trimiti un colet, plic, ceva, orice cu Prioripost: cantarit, etichetat, stampilat, scanat, platit si emis factura ...15 minute si te trezesti la sfarsit cu un cearsaf de hartie cu suma de plata si nervi cat cuprinde;
-daca tot vorbim de Prioripost, trebuie sa semnezi cum ca esti ok cu ideea ca daca cei carora le este destinat coletul nu vin sa-l ridice, sa ti-l trimita inapoi si sa platesti dublu la recuperare...m-am crucit cand mi-a zis asta...am noroc ca cei carora le trimit pachetele au interes sa le ridice altfel, cine stie;
-tot la Prioripost trebuie sa semnezi pe plic/pachet/colet ca tu l-ai lipit asa cum l-ai lipit...de parca ii pasa cuiva...daca sunt bou si nu lipesc ok coletul sa fiu sanatos, dar sa ma mustruluiesti ca vezi draga de ce am pus banda de scotch colorata pe hartie alba(ochi de estetician, nu gluma) este prea mult;
-vreau sa trimit la neamuri felicitari, ma apuc de confectionat singur ca aia nu au decat niste oboseli;
-vreau sa trimit vederi cu super-orasul care ma gazduieste - mai bine ma las pentru ca oricum sunt facute de amatori si ma fac apoi de rusine;
-am ramas in pana de hartie igienica...ce-ar fi sa imi cumpar 3-4 suluri de la Posta Romana;
-am luat plicuri de diferite dimensiuni si timbrele aferente si vreau sa le decontez pe firma(nu am firma, vorba vine), ia ghiciti, nu au case de marcat dar ar fi bine eu sa am 10-15 minute la dispozitie sa imi scrie o tanti harnicuta o factura de mana, sa calculeze TVA-uri si valori cu calculatorul de birou si cu pixul..nu au program pentru asa ceva...acelasi tratament si pentru taxa de magazinaj.
Nu stiu astazi ce m-a enervat mai tare, ghiseele goale din care lipseaui cocoanele invitate la o barfa mica de o colega, faptul ca m-ar fi palmuit una din cauza bandei adezive, faptul ca lumea nu stie sa scrie o scrisoare sau ca nu iti pot zambi sau raspunde politicos...hmmm...chiar nu stiu..
Macar o saptamana nu mai calc pe acolo. Boicotez asa Posta Romana!!! Ma distrez copios pentru ca sunt pe locul doi pe lista dupa magazinele Billa...dar asta este o alta poveste...
marți, 19 ianuarie 2010
winter tale...sau cum ne prinde iarna
Bun, daca ieri a fost cea mai depresiva zi a acestui an, astazi este ziua care i-a enervat pe mai toti cei care au fost surprinsi de zapada. Ningea aseara. Ningea, si a continuat sa ninga pana astazi. Pe unele locuri a nins furios de parca toti fulgii de nea aveau o intalnire urgenta cu pamantul; pe alte locuri a nins hotarat, in liniste si, cu incapatanarea unor animalute obisnuite cu chinul, romanii si-au scos cheile din buzunare si s-au aruncat asupra masinilor. Patinand, injurand, strangand din dinti si imbufnandu-se, romanii au plecat la drum. Nu a contat ca strazile sunt pline de alti bravi vitezomani, ca nametii troneaza ca pe Everest si ca exista totusi transport in comun: au masinile lor personale si sunt siguri ca stiu sa le foloseasca chiar pe asa o vreme.
Nici cu transportul in comun nu as vrea totusi sa ma laud: am urcat intr-un autobuz astazi si la plecarea din fiecare statie, noi, indraznetii calatori, ne rugam in tacere, ca usa din fata sa se inchida, macar un pic sa se inchida ca sa nu ne troienim inauntru.
Poporul roman e o natie bizara, trag concluzia asta impreuna cu jumatate din conationalii mei. Cealalta jumatate e prea ocupata cu zapada sa se gandeasca la asa ceva: edili transpira in fotoliile lor cautand solutii pentru deblocarea strazilor, vecinii de la bloc trudesc din greu la TV gandindu-se ca poate al' mai fraier dintre ei o sa dea zapada din parcare si de la intrarea din bloc sau poate vine primaria sa ii ajute ca "de aia dam bani la stat!", cei de la dezapezire se uita cu deznadejde la troiene si la traficul care le face slujba si mai grea, eu privesc lumea prin geamuri, ascult tramvaiele care despart in fasii zapada, numar camioanele, taxiurile, dubitele, autobuzele, microbuzele si multimea pestrita ce se perinda prin fata ochilor mei si imi doresc o sanie trasa de cai sa ma duca acasa. Probabil cealalta jumatate din popor care acum trage greul prin zapada se va odihni relaxata in timp ce eu voi patina incercand sa ajunga acasa, pe jos, fara graba, asa cum fac in fiecare seara.
Bine, iertat sa-mi fie, poate din gelozie ca masina mea cu 2 roti sta pe blacon(a se citi - bicicleta)am spus cele de mai sus dar stau si ma uit in jur: strazile sunt pline de gropi(acum sunt si gropi si zapada), de alunecat se aluneca frumos, cu stil, aproape ca la patinaj artistic, nervii multora sunt intinsi la maxim, sigur vor fi catune izolate din cauza nematilor, gravide ce vor naste acasa asistate de soti(s-a intamplat asta la ninsoarea din decembrie 2009 si nunumai), vor fi trenuri abandonate in camp,tiruri rasturnate in santuri, aeroporturi blocate, masini parasite in troiene, autocare cu turisti degerati prin cine stie ce colturi ale patriei iar noi nu putem sa facem nimic decat poate sa ridicam resemnati ochii spre cer si sa ne lasam acoperiti de zapada.
Nici cu transportul in comun nu as vrea totusi sa ma laud: am urcat intr-un autobuz astazi si la plecarea din fiecare statie, noi, indraznetii calatori, ne rugam in tacere, ca usa din fata sa se inchida, macar un pic sa se inchida ca sa nu ne troienim inauntru.
Poporul roman e o natie bizara, trag concluzia asta impreuna cu jumatate din conationalii mei. Cealalta jumatate e prea ocupata cu zapada sa se gandeasca la asa ceva: edili transpira in fotoliile lor cautand solutii pentru deblocarea strazilor, vecinii de la bloc trudesc din greu la TV gandindu-se ca poate al' mai fraier dintre ei o sa dea zapada din parcare si de la intrarea din bloc sau poate vine primaria sa ii ajute ca "de aia dam bani la stat!", cei de la dezapezire se uita cu deznadejde la troiene si la traficul care le face slujba si mai grea, eu privesc lumea prin geamuri, ascult tramvaiele care despart in fasii zapada, numar camioanele, taxiurile, dubitele, autobuzele, microbuzele si multimea pestrita ce se perinda prin fata ochilor mei si imi doresc o sanie trasa de cai sa ma duca acasa. Probabil cealalta jumatate din popor care acum trage greul prin zapada se va odihni relaxata in timp ce eu voi patina incercand sa ajunga acasa, pe jos, fara graba, asa cum fac in fiecare seara.
Bine, iertat sa-mi fie, poate din gelozie ca masina mea cu 2 roti sta pe blacon(a se citi - bicicleta)am spus cele de mai sus dar stau si ma uit in jur: strazile sunt pline de gropi(acum sunt si gropi si zapada), de alunecat se aluneca frumos, cu stil, aproape ca la patinaj artistic, nervii multora sunt intinsi la maxim, sigur vor fi catune izolate din cauza nematilor, gravide ce vor naste acasa asistate de soti(s-a intamplat asta la ninsoarea din decembrie 2009 si nunumai), vor fi trenuri abandonate in camp,tiruri rasturnate in santuri, aeroporturi blocate, masini parasite in troiene, autocare cu turisti degerati prin cine stie ce colturi ale patriei iar noi nu putem sa facem nimic decat poate sa ridicam resemnati ochii spre cer si sa ne lasam acoperiti de zapada.
luni, 18 ianuarie 2010
Blue Monday...
Statisticile, ziarele de astazi si o serie intreaga de pesimisti au declarat ziua de 18 ianuarie 2010 ca fiind cea mai trista zi a anului...unii spun ca ar fi criza de vina, altii afirma ca din contra, faptul ca vara si concediul sunt destul de departe ne face pe noi sa fim intorsi pe dos si sa ne prindem de ciuda degetele in usa :). Eu zic, parere personala, ca e luni si gata...dupa 3 "cafelutze", mama lor, viata e mult mai agitata, ritmul e mai alert, cei din jur vorbesc tare si exista rezolvari la absolut toate problemele nostre...
optimismul este astazi cuvantul meu cheie...
pana la incheierea editiei mai avem asa ca sa nu va mire daca ma vedeti cu fata pleostita...
pentru curiosi, sloganul I HATE MONDAYS! e valabil pana imi beau cafeaua de dimineata ... pentru ceilalti este doar o vorba de duh numai buna de tiparit pe un tricou...
poza, poza, poza...se striga din multime...asa ca atasez acestui post vesel o minunata imagine cu motanul Garfield!!!
P. S. : desi m-am vaccinat de aproape o saptamana, culmea, nu m-am transformat in zombie si nici nu ma jeneaza microcipul implantat in mana (glumesc!!!fricosilor)
miercuri, 13 ianuarie 2010
pig flu...
Ahaaaaa...
M-am vaccinat..nimic rau in asta doar ca ma doare foarte tare bratul si este un pic amortit.
As vrea sa nu mai citesc tot felul de prostii prin ziare, sa nu mai aud aberatii la TV, sa nu mai moara oameni si cumva sa ne lamurim ce-i cu gripa asta, sa nu ne mai pierdem timpul cautand medicamente(paracetamol, aspirina, siropuri care oricum nu treateaza gripa porcina), masti chirurgicale, manusi, sau trifoi in patru foi care miraculos ne va feri de orice posibila infectie. Primesc mailuri pro si contra in fiecare zi...nu am dat cu banul, am hotarat si gata. Nu vreau ca cei dragi mie sa treaca prin momente de cosmar daca ma imbolnavesc si cred ca, asa, lasand egoismul, sa facem ce este mai bine pentru noi si pentru cei din jurul nostru!
In rest, sanatate va doresc!!!
Am sa revin cu amanunte despre starea...vremii :)
M-am vaccinat..nimic rau in asta doar ca ma doare foarte tare bratul si este un pic amortit.
As vrea sa nu mai citesc tot felul de prostii prin ziare, sa nu mai aud aberatii la TV, sa nu mai moara oameni si cumva sa ne lamurim ce-i cu gripa asta, sa nu ne mai pierdem timpul cautand medicamente(paracetamol, aspirina, siropuri care oricum nu treateaza gripa porcina), masti chirurgicale, manusi, sau trifoi in patru foi care miraculos ne va feri de orice posibila infectie. Primesc mailuri pro si contra in fiecare zi...nu am dat cu banul, am hotarat si gata. Nu vreau ca cei dragi mie sa treaca prin momente de cosmar daca ma imbolnavesc si cred ca, asa, lasand egoismul, sa facem ce este mai bine pentru noi si pentru cei din jurul nostru!
In rest, sanatate va doresc!!!
Am sa revin cu amanunte despre starea...vremii :)
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
La multi ani!
Cum ceasul meu biologic e ramas in urma rau si cum semnez peste tot cu date fictive din decembrie 2009, ar fi bine sa oficializez si eu un pic intrarea in noul an...de retinut, anul 2010!!!
La multi ani mie, la multi ani voua, ura ura ura...
Planuri nu prea am...oricum daca incep sa le insir ma apuca anul 2012 si cine stie ce patesc atunci...aviz speriosilor/panicosilor care cred ca atunci va fi sfarsitul lumii :D!
LA MULTI ANI!!!
joi, 31 decembrie 2009
bloo moon...
"A blue moon is a full moon that is not timed to the regular monthly pattern. Most years have twelve full moons which occur approximately monthly, but in addition to those twelve full lunar cycles, each solar calendar year contains an excess of roughly eleven days compared to the lunar year. The extra days accumulate, so that every two or three years (on average about every 2.7154 years[1]), there is an extra full moon. The extra moon is called a "blue moon." Different definitions place the "extra" moon at different times" sursa sigura WIKIPEDIA :)
blue moon...
las cantecul sa spuna tot ceea ce eu nu reusesc astazi sa-ti spun...blue moon, blue moon...
blue moon...
las cantecul sa spuna tot ceea ce eu nu reusesc astazi sa-ti spun...blue moon, blue moon...
joi, 26 noiembrie 2009
good politics...
eu nu prea sunt genul de om care sa faca politica dar acest mesaj primit astazi pe mail m-a amuzat teribil:
"Dear God, so far this year you have taken away my favorite dancer Michael Jackson,
my favorite actor Patrick Swayze, my favorite singer Stephen Gately and my favorite
actress Farah Fawcett. Just so you know, my favorite politician is Mircea Geoana!"
sa gandim si sa votam...bine!
duminică, 22 noiembrie 2009
gloomy sunday...
obosit...asa ma simt...am impresia ca duc in spate un melc imens, lenes, cu tot cu cochilie;
satul...portia pe care o primesc in fiecare zi este peste masura de mare pentru nevoile mele;
trist...poate nu se vede din cauza ranjetelor mele debile de "om fericit";
nu mai vreau ore fixe, program stabilit, culori banale;
vreau liniste...ma vreau pe mine inapoi, ma vreau liber de ganduri si totusi ma las cu usurinta legat si ma impiedic de atatea praguri si carari ce apar in calea mea.
acum ceva vreme construisem un castel. parea solid si era asa de minunat alcatuit. erau zile in care dansul si voia buna erau nelipsite, alte zile, calde si moi pendulau intre banala existenta cotidiana si mirosul fraged de mere rosii culese proaspat din gradina. castelul nostru avea o baza solida, muncisem mult la ea, crestea frumos, incet si cu grija. uneori se darmau peretii, alteori cadea tencuiala...e normal, mai ales ca cei ce munceau construindu-l nu mai facusera ceva asa de important niciodata. luam schitele, analizam greselile, trageam linie si o luam de la capat. cu grija. poate cu prea multa grija si cu prea multe griji si cu prea multe ganduri si furii... acum ceva vreme am renuntat amandoi la castel. nu mai aveam mult si totusi am zis gata; tu ai vrut sa vezi ce fac eu iar eu te-am asteptat pe tine...acum...tu te-ai mutat in celalat capat al imparatiei, eu stau la doi pasi de castel in blocul de pe strada S...
toamna asta mi-am umplut camera de mere si de crizanteme aramii...
era un cantec mai vechi pe care ti-l cantam asa in gluma, mai stii?
"te-astept sa vii..."
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
a new obsession...
Sinead O'Connor...
nu sunt in stare sa scriu...frunzaresc toate cartile din jurul meu, mazgalesc foi, as vrea sa desenez dar imi lipseste starea necesara...
visare placuta...
nu sunt in stare sa scriu...frunzaresc toate cartile din jurul meu, mazgalesc foi, as vrea sa desenez dar imi lipseste starea necesara...
visare placuta...
i'm just a jealous guy...
doar atat pentru astazi...ma framant si imi pocnesc degetele...ma misc mult si ma lovesc de lucrurile din jurul meu...
sunt pe punctul de a izbucni...
ce faci?
unde esti?
cu cine esti?
nu stii ca locul tau e langa mine?
sunt pe punctul de a izbucni...
ce faci?
unde esti?
cu cine esti?
nu stii ca locul tau e langa mine?
sâmbătă, 31 octombrie 2009
we always leave something or someone behind...
este in natura noastra sa-i facem pe ceilalti sa sufere...este scrisa in codul nostru genetic aceasta abilitate.
imi aduc aminte plecarile mele...bruste, fara cuvinte care poate ar fi trebuit rostite, fata ultime priviri.
imi aduc aminte plecarile tale si pe mine ramas pironit in mijlocul camerei mele, dezorientat si abia capabil sa alerg in urma ta pe scari...te conduceam pana la usa uneori precum un caine umil care stie ca a fost lasat in urma, legat cu o sfoara in padure,nu destul de strans ca la un moment data sa poata scapa, dar destul de departe ca sa-i vina greu sa-si gaseasca drumul spre casa.
mergeam ieri spre casa curgand alene pe strazile acestui oras care imi aduce aminte de tine. frunzele imi spuneau ultimul lor cantec alunecand-murind pe langa mine. copacii plangeau in intunericul serii alinandu-se unii pe altii. cerul abia daca ajungea pana la mine, prins in clestii de beton ai orasului. m-am oprit un moment sa respir...aerul rece de sfarsit de octombrie mi-a invadat sufletul. cautam un suflet de care sa ma leg si cu care sa infrunt lungul drum catre casa...de undeva din intuneric o fiinta dornica de caldura si-a facut aparitia: un caine mic, negru,cu sosete albe in picioare si cercel in ureche. si-a intins botul umed catre mine. l-am mangaiat cu varful degetelor mele inmanusate si am pornit impreuna la drum. el inainte stiind parca drumul, eu din urma, curios sa vad cat timp va dura aceasta calatorie...brav soldat al nelinistii cainele pasea in fata mea cu pasi mici, amusinand timid drumul din calea noastra. am tinut drumul drept pana cand am ajuns in fata blocului meu; am strigat in urma lui "la revedere negrule!"...pentru cateva momente si-a continuat drumul pana cand si-a dat seama ca nu mai sunt in urma lui. s-a intors catre mine si m-a privit; si-a ridicat botul spre mine intrebandu-ma parca: "nu mai mergi?"
nu...
drumul meu se incheie aici...
l-am lasat...am mai lasat un suflet in urma...
am dat o alta pagina din marea carte a vietii mele fara a citi ultimele randuri...
cat de usor este sa dam paginile si cat de greu apasa pe sufletul celor lasati in urma faptele noastre...indoiala apare prima, deznadejdea apoi, furia e cea care rascoleste sufletul mai adanc decat cea mai turbata furtuna iar apoi resemnarea se instaleaza in inimile parasite...
am trait aceste stari de atatea dureroase ori...
am daruit la randul meu aceste stari...
as vrea sa ma opresc acum.
imi aduc aminte plecarile mele...bruste, fara cuvinte care poate ar fi trebuit rostite, fata ultime priviri.
imi aduc aminte plecarile tale si pe mine ramas pironit in mijlocul camerei mele, dezorientat si abia capabil sa alerg in urma ta pe scari...te conduceam pana la usa uneori precum un caine umil care stie ca a fost lasat in urma, legat cu o sfoara in padure,nu destul de strans ca la un moment data sa poata scapa, dar destul de departe ca sa-i vina greu sa-si gaseasca drumul spre casa.
mergeam ieri spre casa curgand alene pe strazile acestui oras care imi aduce aminte de tine. frunzele imi spuneau ultimul lor cantec alunecand-murind pe langa mine. copacii plangeau in intunericul serii alinandu-se unii pe altii. cerul abia daca ajungea pana la mine, prins in clestii de beton ai orasului. m-am oprit un moment sa respir...aerul rece de sfarsit de octombrie mi-a invadat sufletul. cautam un suflet de care sa ma leg si cu care sa infrunt lungul drum catre casa...de undeva din intuneric o fiinta dornica de caldura si-a facut aparitia: un caine mic, negru,cu sosete albe in picioare si cercel in ureche. si-a intins botul umed catre mine. l-am mangaiat cu varful degetelor mele inmanusate si am pornit impreuna la drum. el inainte stiind parca drumul, eu din urma, curios sa vad cat timp va dura aceasta calatorie...brav soldat al nelinistii cainele pasea in fata mea cu pasi mici, amusinand timid drumul din calea noastra. am tinut drumul drept pana cand am ajuns in fata blocului meu; am strigat in urma lui "la revedere negrule!"...pentru cateva momente si-a continuat drumul pana cand si-a dat seama ca nu mai sunt in urma lui. s-a intors catre mine si m-a privit; si-a ridicat botul spre mine intrebandu-ma parca: "nu mai mergi?"
nu...
drumul meu se incheie aici...
l-am lasat...am mai lasat un suflet in urma...
am dat o alta pagina din marea carte a vietii mele fara a citi ultimele randuri...
cat de usor este sa dam paginile si cat de greu apasa pe sufletul celor lasati in urma faptele noastre...indoiala apare prima, deznadejdea apoi, furia e cea care rascoleste sufletul mai adanc decat cea mai turbata furtuna iar apoi resemnarea se instaleaza in inimile parasite...
am trait aceste stari de atatea dureroase ori...
am daruit la randul meu aceste stari...
as vrea sa ma opresc acum.
sâmbătă, 24 octombrie 2009
is this the saddest good bye?
or is this the saddest hello?
cat sa fi trecut oare?...o viata intreaga pare ca s-a perindat prin fata ferestrei mele de atunci, demult, pana acum, cand, de dimineata devreme pana la apus, privesc cerul printr-o portita abia abia deschisa catre tine.
am ganduri nebune si nelinisti.
am vise fugare cu cai care mor.
am nopti lungi cu putine ore de somn si zile in care ploua la fiecare fereastra in care incerc sa-mi oglindesc chipul.
am nevoie de liste infinite de care sa nu tin cont dar pe care sa le completez zi de zi.
am usi inchise de la care am ratacit cheile si case albe care nu ma mai vor.
am prieteni uitati prin buzunarele hainelor de vara.
am amintiri cu tine ce credeam ca au disparut si dureri noi ce vor sa nu ma lase sa uit.
am ceasuri vechi, stricate, oprite la niste ore indecise. stau inchise in curele si catarame si masoara muteste timpul scurs fara ca noi sa le fi atins. tanjesc dupa un dans subtil al secundelor si minutelor si orelor si a zilelor ce nu vor dori sa mai fie.
am un sfarsit de octombrie prea agitat si mult prea trist ca sa nu-mi doresc evadarea.
am un suflet.
am.
am uitat ce inseamna sa fie eu langa tine.
am uitat si tot ce fac este mecanica simpla a lucrurilor de care mi-e dor si pe care incerc sa le fac doar pentru a suplini o lipsa acuta de tine.
am un cine...
am nevoie de un de ce, un tu hotarat, un eu fara nori, un noi plin, rotund si uneori colturos pe la margini.
am intrebari si tu ai cele mai duioase si intelepte raspunsuri.
cat sa fi trecut oare?...o viata intreaga pare ca s-a perindat prin fata ferestrei mele de atunci, demult, pana acum, cand, de dimineata devreme pana la apus, privesc cerul printr-o portita abia abia deschisa catre tine.
am ganduri nebune si nelinisti.
am vise fugare cu cai care mor.
am nopti lungi cu putine ore de somn si zile in care ploua la fiecare fereastra in care incerc sa-mi oglindesc chipul.
am nevoie de liste infinite de care sa nu tin cont dar pe care sa le completez zi de zi.
am usi inchise de la care am ratacit cheile si case albe care nu ma mai vor.
am prieteni uitati prin buzunarele hainelor de vara.
am amintiri cu tine ce credeam ca au disparut si dureri noi ce vor sa nu ma lase sa uit.
am ceasuri vechi, stricate, oprite la niste ore indecise. stau inchise in curele si catarame si masoara muteste timpul scurs fara ca noi sa le fi atins. tanjesc dupa un dans subtil al secundelor si minutelor si orelor si a zilelor ce nu vor dori sa mai fie.
am un sfarsit de octombrie prea agitat si mult prea trist ca sa nu-mi doresc evadarea.
am un suflet.
am.
am uitat ce inseamna sa fie eu langa tine.
am uitat si tot ce fac este mecanica simpla a lucrurilor de care mi-e dor si pe care incerc sa le fac doar pentru a suplini o lipsa acuta de tine.
am un cine...
am nevoie de un de ce, un tu hotarat, un eu fara nori, un noi plin, rotund si uneori colturos pe la margini.
am intrebari si tu ai cele mai duioase si intelepte raspunsuri.
sâmbătă, 10 octombrie 2009
this is not here...
"THIS IS NOT HERE"
acum ceva vreme in urma cuvintele acestea respingeau lumina zilelor stand trupese pe ochiul de sticla de la usa balconului meu. in fiecare dimineata lumina trecea timida printre litere sfidandu-le parca. din orice colt al camerei cuvintele ma priveau, obsedant se legau de mine pana intr-o zi cand tot universul meu s-a strans in cateva cutii si m-am mutat.
zilele trecute priveam orasul printr-un ochi de sticla nou tie...mi-am dat seama ca ii lipseste ceva...cred ca si mie imi lipseste ceva...
ochiul de geam va avea pe pantecele luminat de soare cuvintele minunate...mintea mea le va citi si reciti, ochii mei le vor mangaia, mana mea le va scrie in aerul camerei mele...voi deschide usa si asa voi intelege pe deplin ce inseamna pentru mine: tanjesc dupa libertate si totusi tanjesc dupa tine...ma vreau liber, scapat din colivie si chiar si asa, bat cu disperare cu aripile aproape vindecate in temnita ce ai fost. dimineatile trec si mi-e dor uneori sa-ti sarut zambetul ramas pe buzele canii de cafea. noptile vin fara sa-mi aduca trupul tau...serile se scurg in soapta, tacute si moi,iar luna se fereste de mine...
ma trezesc in toiul noptii; deschid si inchid usile dulapurilor; deschid si inchid usile camerei mele; deschid si inchid usile si ferestrele mele; deschid si inchid aripile gandurilor mele...peste tot gasesc aceleasi cuvinte:
THIS IS NOT HERE...
YOU ARE NOT HERE...
acum ceva vreme in urma cuvintele acestea respingeau lumina zilelor stand trupese pe ochiul de sticla de la usa balconului meu. in fiecare dimineata lumina trecea timida printre litere sfidandu-le parca. din orice colt al camerei cuvintele ma priveau, obsedant se legau de mine pana intr-o zi cand tot universul meu s-a strans in cateva cutii si m-am mutat.
zilele trecute priveam orasul printr-un ochi de sticla nou tie...mi-am dat seama ca ii lipseste ceva...cred ca si mie imi lipseste ceva...
ochiul de geam va avea pe pantecele luminat de soare cuvintele minunate...mintea mea le va citi si reciti, ochii mei le vor mangaia, mana mea le va scrie in aerul camerei mele...voi deschide usa si asa voi intelege pe deplin ce inseamna pentru mine: tanjesc dupa libertate si totusi tanjesc dupa tine...ma vreau liber, scapat din colivie si chiar si asa, bat cu disperare cu aripile aproape vindecate in temnita ce ai fost. dimineatile trec si mi-e dor uneori sa-ti sarut zambetul ramas pe buzele canii de cafea. noptile vin fara sa-mi aduca trupul tau...serile se scurg in soapta, tacute si moi,iar luna se fereste de mine...
ma trezesc in toiul noptii; deschid si inchid usile dulapurilor; deschid si inchid usile camerei mele; deschid si inchid usile si ferestrele mele; deschid si inchid aripile gandurilor mele...peste tot gasesc aceleasi cuvinte:
THIS IS NOT HERE...
YOU ARE NOT HERE...
vineri, 4 septembrie 2009
...as if all my dreams are here beside me
asta pentru ca fiecare are undeva cate un vis pe care ar vrea sa il impartaseasca lumii, o carte pe care ar dori sa o citeasca cu "patru ochi" cum spune un prieten drag, un pat care ar vrea sa aiba suflet nu doar goale asternuturi, un gand buna ca atunci cand te te trezesti si langa tine poate zambeste cineva...
voi scrie in curand ceva despre filmul IL POSTINO...pana atunci va las cu cateva fragmente din ceea ce este pentru mine una din cele mai frumoase povesti de dragoste
...tonight I ca write the saddest line...Andy Garcia
voi scrie in curand ceva despre filmul IL POSTINO...pana atunci va las cu cateva fragmente din ceea ce este pentru mine una din cele mai frumoase povesti de dragoste
...tonight I ca write the saddest line...Andy Garcia
vineri, 14 august 2009
signs
ma trezesc. ma ridic din pat destul de greu in unele dimineti. deschid ochii si in jurul meu incepe sa se contureze camera iar undeva in departare orasul tipa ca un animal descoperit de vanatori-urmaritori. imi fac curaj sa infrunt realitatea. imi infing mainile in pat si ma dezlipesc cu brutalitate de el; gem...nu pot sa cred ca trupul poate sa fie atat de greu uneori incat sa necesite atata forta din partea mea pentru a ma deplasa. reusesc sa ma ridic din pat. nu stiu cum fac dar ma trezesc in fiecare dimineata cu fata adancita in saltea. infrunt asa lumea cu spatele si imi visez visele fara sa le impart cu nimeni. cu pasi mici, aproape impleticindu-ma, tind sa ajung la fereastra. o deschid...ma izbeste in fata respiratia de animal haituit a orasului,il simt cum se strecoara pe langa mine si se ascunde in fotoliul TAU. s-a acoperit cu un tricou si zace...
respir. respir aerul meu... portia mea zilnica ce imi este asigurata de legile scrise demult de cineva, portie pe care de multe ori nu vreau sa o impart cu tine. e aerul meu, de ce sa iti dau si tie, de ce sa ma privez de acest bun care mi-a fost daruit spre folosinta mie si numai mie? tu razi...te distreaza aceasta forma acuta de posesiune de care sufar.
cafea. niciodata nu o sa invat sa fac cafeaua pe placul celorlalti. niciodata ceilalti nu vor simti cata placere pun in mecanismul unsuros al prepararii cafelei de dimineata; ma comport ca un alchimist care vrea sa dovedeasca lumii intregi ca da, pamantul se poate transforma in aur! da, pamantul este aur! si da, cafeaua mea este minunata...pacat ca tu si tu si tu nu intelegeti mecanismul ei de preparare, nu ii gustati pe deplin aromele si nu va bucurati de ea.
plec. imi este groaza de multe ori sa nu ma incui in exteriorul casei mele, desi, paradoxal, ma baricadez si pun trei lacate cand sunt in interior. in tot spatiul de AFARA, in libertate, ma simt mai constrans ca om decat in spatiul meu propriu. poate am eu probleme cu intimitatea si apropriere atator oameni ma face sa gandesc la faptul ca ne (in)calcam unii altora teritoriile. totusi spatiul meu e sfant. de aceea de multe ori te alung, imi desacralizezi cu tine locul in care iau forma gandurile mele, locul in care ma deconstruiesc si ma construiesc eu ca om, locul meu.
de ajuns nu ajung nicaieri. nici un loc nu imi mai ofera intimitatea de care am atat de multa nevoie. daca e sa ma las in bratele cartilor care imi sunt atat de dragi si care ma inconjoara, sigur cineva, gelos pe faptul ca ele ma iubesc si imi daruiesc doar mie atata desfatare, se va arunca asupra mea...
"nu pot sa va mai sufar!"...mi s-a spus intr-o zi...nu pot sa va mai sufar sirul nesfarsit de lamentari si de rotocoale pe care le faceti zilnic. "opriti-va!"
m-am oprit.
respir. respir aerul meu... portia mea zilnica ce imi este asigurata de legile scrise demult de cineva, portie pe care de multe ori nu vreau sa o impart cu tine. e aerul meu, de ce sa iti dau si tie, de ce sa ma privez de acest bun care mi-a fost daruit spre folosinta mie si numai mie? tu razi...te distreaza aceasta forma acuta de posesiune de care sufar.
cafea. niciodata nu o sa invat sa fac cafeaua pe placul celorlalti. niciodata ceilalti nu vor simti cata placere pun in mecanismul unsuros al prepararii cafelei de dimineata; ma comport ca un alchimist care vrea sa dovedeasca lumii intregi ca da, pamantul se poate transforma in aur! da, pamantul este aur! si da, cafeaua mea este minunata...pacat ca tu si tu si tu nu intelegeti mecanismul ei de preparare, nu ii gustati pe deplin aromele si nu va bucurati de ea.
plec. imi este groaza de multe ori sa nu ma incui in exteriorul casei mele, desi, paradoxal, ma baricadez si pun trei lacate cand sunt in interior. in tot spatiul de AFARA, in libertate, ma simt mai constrans ca om decat in spatiul meu propriu. poate am eu probleme cu intimitatea si apropriere atator oameni ma face sa gandesc la faptul ca ne (in)calcam unii altora teritoriile. totusi spatiul meu e sfant. de aceea de multe ori te alung, imi desacralizezi cu tine locul in care iau forma gandurile mele, locul in care ma deconstruiesc si ma construiesc eu ca om, locul meu.
de ajuns nu ajung nicaieri. nici un loc nu imi mai ofera intimitatea de care am atat de multa nevoie. daca e sa ma las in bratele cartilor care imi sunt atat de dragi si care ma inconjoara, sigur cineva, gelos pe faptul ca ele ma iubesc si imi daruiesc doar mie atata desfatare, se va arunca asupra mea...
"nu pot sa va mai sufar!"...mi s-a spus intr-o zi...nu pot sa va mai sufar sirul nesfarsit de lamentari si de rotocoale pe care le faceti zilnic. "opriti-va!"
m-am oprit.
sâmbătă, 8 august 2009
is there something wrong with me?
promiteam la inceputuri ca voi scrie despre oameni si despre carti.
bun, despre oameni am tot scris, despre mine nu mai spun (ce mai, sunt in centrul universului meu) dar despre carti nu am scris nimic. nici nu as avea cum in conditiile in care in aceste momente "zbuciumate" ale existentei mele de pamantean eu citesc in paralel 4 carti. culmea, cartile nu au nici o lagatura una cu cealalta si nu ma pot hotara daca trebuie sa renunt cumva la una dintre ele...solutia este simpla: keep on reading
deci dragii mei cititori, fie si imaginari, mai aveti rabdare cu mine...nu promit sa va rastorn universul cu lecturile mele...as fi prea ipocrit sa cred ca pot face asa ceva...
rabdare si tutun...e, da, poate si o zi libera...
acum am o cana mare de cafea in fata ochilor si nat king cole imi canta ceva despre Mona Lisa...
enjoy
bun, despre oameni am tot scris, despre mine nu mai spun (ce mai, sunt in centrul universului meu) dar despre carti nu am scris nimic. nici nu as avea cum in conditiile in care in aceste momente "zbuciumate" ale existentei mele de pamantean eu citesc in paralel 4 carti. culmea, cartile nu au nici o lagatura una cu cealalta si nu ma pot hotara daca trebuie sa renunt cumva la una dintre ele...solutia este simpla: keep on reading
deci dragii mei cititori, fie si imaginari, mai aveti rabdare cu mine...nu promit sa va rastorn universul cu lecturile mele...as fi prea ipocrit sa cred ca pot face asa ceva...
rabdare si tutun...e, da, poate si o zi libera...
acum am o cana mare de cafea in fata ochilor si nat king cole imi canta ceva despre Mona Lisa...
enjoy
joi, 6 august 2009
me and my monkey...
nu o sa fie asta melodia pe care o veti asculta mai jos ci o alta melodie care imi place la fel de mult...poate mai mult din cauze usor de ghicit
enjoy
enjoy
the trouble with me is now YOU?
"ar fi minunat oare daca lucrurile nu ar fi asa de complicate?"...sigur...numai cineva care e prea lenes sa infrunte totul s-ar putea crampona intr-o fraza ca asta.
sigur ca ar fi minunat si sigur ar fi plictisitor ca noaptea sub pat :P (acum mi-a venit chesti asta si ma distrez copios inchipuindu-mi pe cineva stand sub pat si asteptand sa se intample ceva si oftand cu multa deznadejde; stiu ca asa am omorat gluma dar nu m-am putut abtine...faceti bine si nu cititi explicatia mea)...
oricum ne-am suci sau ne-am invarti cineva(zicem noi) sau ceva(tot noi zicem) ne complica existenta; pun pariu insa ca cei mai multi dintre noi gasim o placere imensa in a ne complica SINGURI viata...si dupa multe tentative eronate de a-ti explica fenomenul arunci motanul in bratele celui de langa tine...de ce? va spun eu...e mai simplu sa il incarci pe celalalt cu toti norii tai de furtuna, e mai comod sa-i pui ii carca celuilalt toate greselile sau hopurile unei relatii, e mai putin stresant pentru tine sa nu iti explici fenomenul si asa sa il lasi pe celalalt sa se dea cu capul de pereti...
si apoi vii cu texte de genul celui de mai sus "the trouble with me is you"...uf
e atat de simplu...
cand vezi ca nu mai stii ce se intampla cu tine, cand vezi ca nu mai ai solutii pentru crizele tale de adult dezorientat...nu te rasti la cei din jurul tau, rasteste-te la tine intai, ce surprize o sa ai cand vei descoperi care sunt si de unde vin toate nemultumirile tale...
nu trebuie sa schimbi tot universul ca sa fii fericit...deschide fereastra, deschide usa, intinde bine patul si fa-ti ordine in dulap...monstrii din noi au cateodata nevoie de ordine
atat
sigur ca ar fi minunat si sigur ar fi plictisitor ca noaptea sub pat :P (acum mi-a venit chesti asta si ma distrez copios inchipuindu-mi pe cineva stand sub pat si asteptand sa se intample ceva si oftand cu multa deznadejde; stiu ca asa am omorat gluma dar nu m-am putut abtine...faceti bine si nu cititi explicatia mea)...
oricum ne-am suci sau ne-am invarti cineva(zicem noi) sau ceva(tot noi zicem) ne complica existenta; pun pariu insa ca cei mai multi dintre noi gasim o placere imensa in a ne complica SINGURI viata...si dupa multe tentative eronate de a-ti explica fenomenul arunci motanul in bratele celui de langa tine...de ce? va spun eu...e mai simplu sa il incarci pe celalalt cu toti norii tai de furtuna, e mai comod sa-i pui ii carca celuilalt toate greselile sau hopurile unei relatii, e mai putin stresant pentru tine sa nu iti explici fenomenul si asa sa il lasi pe celalalt sa se dea cu capul de pereti...
si apoi vii cu texte de genul celui de mai sus "the trouble with me is you"...uf
e atat de simplu...
cand vezi ca nu mai stii ce se intampla cu tine, cand vezi ca nu mai ai solutii pentru crizele tale de adult dezorientat...nu te rasti la cei din jurul tau, rasteste-te la tine intai, ce surprize o sa ai cand vei descoperi care sunt si de unde vin toate nemultumirile tale...
nu trebuie sa schimbi tot universul ca sa fii fericit...deschide fereastra, deschide usa, intinde bine patul si fa-ti ordine in dulap...monstrii din noi au cateodata nevoie de ordine
atat
joi, 16 iulie 2009
how do you feel when...
imi fumam tigara de seara. gandurile mele se jucau in aerul fierbinte de afara precum se joaca uneori baloanele colorate imprastiate de un vant nehotarat. mi-am zis ca poate asa e mai bine, sa numar masinile care gonesc prin dreptul blocului meu si sa nu ma mai gandesc la voi...la voi...la voi.
vroiam sa sting tigara...sa nu o fumez pana la capat. vroiam dar mi-am fumat-o culegand disperarea ce izbucnea dintr-un om care trecea pe strada. pe trotuar, un barbat sau baiat trecea plangand. da, un barbat, noaptea, plangea pe strada indreptandu-se spre o tinta numai de el stiuta.
e ciudat. e ceva ce starneste curiozitatea, furia si un soi de nevoie acuta de a sparge ceva. barbatii nu plang. nu se desfasoara si chiar daca o fac nu fac asta in public. nu fac din asa o arma, nu se lasa surprinsi intr-o astfel de ipostaza decat in fata celor mai buni prieteni si chiar si atunci apar regrete si de multe ori prietenii aceia dispar din jurul lor. barbatii nu plang. nici baietii nu plang. inceteaza sa mai faca asta in momentul in care simt ca furia toata si-o pot inmagazina in forta si incapatanare si in pumni inclestati. infrunta totul cu seninatate si cu barba sus. si totusi, uneori, ajung sa izbucneasca...
l-am petrecut cu ochii atat cat am putut sa il urmaresc. mi-a starnit un val de furie. furie. furie. nimeni nu ar trebui sa ajunga in felul asta.
nu conteaza.
nimeni nu ar trebui sa sufere in asa fel incat sa umble pe drumuri in asa hal. nimeni nu cred ca este atat de vinovat incat sa merie asa ceva.
ma simt rau.
ma simt neputincios.
mi-am fumat tigara.
mi-am mai aprins una.
viata e un lucru care te stoarce de energie, te incarca la loc si apoi te prinde iar in chingile ei de balaur cu prea multe capete, te inchite, te mesteca, si apoi te scuipa...te scuipa si o iei de la capat.
vroiam sa sting tigara...sa nu o fumez pana la capat. vroiam dar mi-am fumat-o culegand disperarea ce izbucnea dintr-un om care trecea pe strada. pe trotuar, un barbat sau baiat trecea plangand. da, un barbat, noaptea, plangea pe strada indreptandu-se spre o tinta numai de el stiuta.
e ciudat. e ceva ce starneste curiozitatea, furia si un soi de nevoie acuta de a sparge ceva. barbatii nu plang. nu se desfasoara si chiar daca o fac nu fac asta in public. nu fac din asa o arma, nu se lasa surprinsi intr-o astfel de ipostaza decat in fata celor mai buni prieteni si chiar si atunci apar regrete si de multe ori prietenii aceia dispar din jurul lor. barbatii nu plang. nici baietii nu plang. inceteaza sa mai faca asta in momentul in care simt ca furia toata si-o pot inmagazina in forta si incapatanare si in pumni inclestati. infrunta totul cu seninatate si cu barba sus. si totusi, uneori, ajung sa izbucneasca...
l-am petrecut cu ochii atat cat am putut sa il urmaresc. mi-a starnit un val de furie. furie. furie. nimeni nu ar trebui sa ajunga in felul asta.
nu conteaza.
nimeni nu ar trebui sa sufere in asa fel incat sa umble pe drumuri in asa hal. nimeni nu cred ca este atat de vinovat incat sa merie asa ceva.
ma simt rau.
ma simt neputincios.
mi-am fumat tigara.
mi-am mai aprins una.
viata e un lucru care te stoarce de energie, te incarca la loc si apoi te prinde iar in chingile ei de balaur cu prea multe capete, te inchite, te mesteca, si apoi te scuipa...te scuipa si o iei de la capat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
