vineri, 2 aprilie 2010

OMG!!!....nu mai aveti iepuri de ciocolata!!!!!

Asteptam linistit sa imi iau un ecler...magazinul era micut, vanzatoarele galagioase si foarte vesele povesteau despre cum au fost ele pacalite(1 aprilie) de sefa cu glumite de genul: "Imi pare rau dar trebuie sa iti dai demisia, nu esti un om de incredere!!!", "Ti-am zis de atatea ori sa nu mai comanzi fara sa imi spui si mie atatea baxuri de...bla bla bla"...am tras cu urechea pentru ca nu intelegeam ce aveau de erau asa de agitate(schimbau tura si sporovaiau de zor). Toate bune si frumoase pana cand in spatele meu a RACNIT o domana bine:
" - Mai aveti iepuri de ciocolata?"
Raspunsul cred ca i-a facut inima sa bata spasmotic:
" - Nu mai avem. I-am terminat mai devreme!"

Cata tristete, cata durere, groaznic moment...nu mai aveau iepuri de ciocolata...
Stiu ca de Paste romanul cumpara mult, ba nu, ce zic eu, cumpara foarte mult, mananca bine si bea pe masura(am zis pe masura, va rog nu cititi cu masura), dar chiar sa faci o criza pentru ca nu mai au la magazin iepuri de ciocolata...

Uf...romanii au reusit sa strice orice farama de traditie. Excesul este adus la rang de arta...ridicolul isi face loc in vietile noastre si pe nesimtite ne transforma...



Dumnezeule, nu mai sunt iepuri de ciocolata!!!!




It's the end of the world as we know it!!!

joi, 1 aprilie 2010

vremea de afara...

...ma face sa ma simt ca o cioara...

Cine nu a citit Toparceanu in viata lui sa stea 5 minute la colt.
E aprilie, e urat afara, ploua...
Eu nu pot sa spun cum ma simt asa ca las textul sa va expliciteze:

CIOARA
Campul alb, ca un cearsaf,
Pana-n zari se desfasoara...
Sus pe-un stalp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioara,
Nemiscata-n varf de par
Ca o acvila pe-un soclu,
Oachesa ca un hornar
Si macabra ca un cioclu;
Neagra ca un as de pica,
Sub nemarginitul cer;
Singuratica si mica
Cat o boaba de piper;

Garbova ca o festila
Intr-un cap de lumanare;
Ca o mutra imobila
De harap cu nasul mare,
Dar sinistra si parlita
De la coada pana-n plisc,
Ca o pajura trasnita
Intr-un varf de obelisc;
Incrustata-n atmosfera
Ca un ou de ciocolata;
Amarata si stinghera
Ca o pruna afumata;
Cu alura interlopa
Ca un muzicant in frac,
Cuvioasa ca un popa
Si smolita ca un drac;
Demna, ca un om celebru;
Mistica si fara chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru;
Incomoda-n soare, ca
Un gunoi in ochi; nefasta
Ca un chibit ce-ti sta-n coasta
La un joc de bacara;
Suspendata ca o nota
Pe un portativ gigant;

Sluta, ca o hotentota
Parasita de amant;
Mica-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de pusca;
Neagra cum e cerul gurii
La un caine care musca;
Crunta ca o vanataie
Cauzata-n match de box;
Ca un bulgare de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie;
Resemnata, ca-n vitrina
O reclama pentru vulg,
Si usoara ca un fulg
De funingine-n lumina;
Trista ca un crep de doliu
In vazduhul diafan,
Ca un punct aerian
Pe-al zapezii alb orgoliu;
Stranie ca un ponos
Al privelistii de creta;
Solitara si cocheta
Ca un cuc de abanos;
Neagra, ca o musca-n lapte,
Si fantastica-n contur,
Ca un miez adanc de noapte,
Cu lumina imprejur;

Fina ca o acadea
De titei topit la soare;
Prinsa-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea;
Ireala, ca un duh
Cu penajul ei feeric,
Ca o cupa de-ntuneric
Rasturnata in vazduh;
Grava ca o rugaciune
Si posomorata ca o
Figurina de carbune
Cu nuante de cacao;
Tragica, ca o emblema
A obstescului sfarsit;
Sumbra ca o anatema
Arucata-n infinit;
Muta-n linistea campiei
Ca un bloc de piatra arsa,
Ca un ghem de bezna toarsa
Din fuiorul vesniciei,
Atarnand de bolta goala
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin, plangand, sa suga smoala;
Piaza-rea, ca un blestem
Azvarlit asa-ntr-o doara
Creatorului suprem,
Si banala... ca o cioara!


Florin Lazarescu avea pe blog niste poze cu ciori...ilustratii aici

marți, 23 martie 2010

"The Martian Chronicles" - Ray Bradbury




" - Nu stiu. Spender privi canalul. Mi-e rusine. De Biggs, de noi si de galagie. Hristoase ce spectacol!
- A fost o calatorie lunga. Trebuie sa se descarce.
- Unde e respectul lor, domnule capitan? Unde-i bunul-simt?
- Esti obosit si vezi altfel lucrurile, Spender. Esti amendat cu cincizeci de dolari.
- Da, domnule. Ma gandeam ca ei ne privesc, batandu-ne joc de noi insine.
- Ei?
- Martienii, fie ca sunt morti, fie ca nu.
- Cu siguranta morti, zise capitanul. Crezi ca ei stiu ca suntem aici?
- Un batran nu stie intotdeauna cand se apropie un tanar?
- Ba da, cred ca da. Vorbesti de parca ai crede in spirite.
- Cred in lucrurile care au fost facute si exista dovezi ca pe Marte s-au facut multe. Exista strazi si case si carti, presupun, si canale uriase si docuri si locuri pentru grajduri, daca nu pentru cai, atunci pentru niste animale domestice, poate cu douasprezece picioare, cine stie? Oriunde m-as uita, vad lucruri care au fost folosite. Au fost atinse si folosite timp de secole intregi. Intrebati-ma, atunci, de cred in spiritele lucrurilor folosite candva si o sa va raspund ca da. Sunt toate aici. Toate obiectele ce se pot folosi. Toti muntii care au nume. Si n-o sa le putem folosi niciodata fara sa ne simtim stanjeniti. Cumva, intr-un fel, muntii nu ne vor suna niciodata corect; o sa le dam nume noi, dar numele vechi sunt acolo, undeva in timp, iar muntii sunt alcatuiti si vazuti sub numele acelea. Numele pe care le vom da canalelor, muntilor si oraselor vor cadea ca apa pe roata morilor. Nu conteaza cum il atingem pe Marte, fiindca de fapt n-o sa-l atingem niciodata. Atunci o sa ne infuriem pe el si stii ce o sa facam? O sa-l jupuim, o sa-i smulgem invelisul si o sa-l schimbam ca sa ni se potriveasca noua.
- Nu-l vom distruge pe Marte, zise capitanul. Este o planeta prea mare si prea buna.
- Asa credeti? Noi, pamantenii, avem talentul de a distruge tot ce e mare si frumos. Singurul motiv pentru care ne-am instalat taraba cu crenvusti in templul egiptean din Karnak este pentru ca nu avea vad si nu ne oferea nici un beneficiu comercial deosebit. Iar Egiptul e doar o mica particica din Pamant. Aici insa, totul este stravechi si diferit, iar noi trebuie sa ne stabilim undeva si sa incepem sa distrugem totul. O sa botezam canalul Rockefeller, iar muntele Regele George si oceanul Dupont, iar orasele se vpr numi Roosevelt, Lincoln si Coolidge si nici macar n-o sa fie bine, deoarece toate locurile astea au denumirile lor cuvenite.
- Asta va fi treaba ta, ca arheolog, sa afli numele vechi, iar noi le vom folosi.
- Cativa oameni ca noi impotriva tuturor intereselor comerciale. Spender privi muntii de fier. Ei stiu ca suntem aici in seara asta, ca sa scuipam in vinul lor, si banuiesc ca ne urasc.
Capitanul scutura din cap.
- Aici nu exista ura. Se opri sa asculte vantul: Dupa cum arata orasele lor, au fost un popor rafinat, frumos si inclinat spre filosofie. Au accepta ceea ce li s-a intamplat. Stiu ca au acceptat moartea rasei lor si nu i-a incercat, intr-o frustrare de ultima clipa, nebunia de a-si distruge orasele. Fiecare oras vazut pana acum este absolut intact. Probabil ca prezenta noastra aici nu-i deranjeaza mai mult decat i-ar deranja jocul unor copii pe pajiste, cunoscandu-i pe copii si intelegandu-i. Si, oricum, poate ca asta ne va schimba si pe noi in bine. Spender, ai remarcat linistea deosebita a oamenilor pana in clipa cand Biggs i-a impins sa petreaca? Pareau chiar umili si inspaimantati. Gandindu-ne la asta, ne dam seama ca nu suntem hiar asa grozavi; suntem niste pusti care se harjonesc, tipind, cu rachetele si atomiii noastri de jucarie, racnind si agitandu-ne. Dar intr-o buna zi Pamantul va fi asa cum este Marte azi. Asta ne va trezi. Este o lectie practica despre civilizatii. O sa invatam de la marte. Acum, capul sus. Haide inapoi sa sa ne prefacem veseli. Amenda de cincizeci de dolari ramane."

Citesc si nu pot sa nu ma inteb de ce am amanat atat de mult lectura acestei carti. Poate pentru ca Fahrenheit 451 mi-a placut atat de mult incat am crezut ca Bradbury nu poate sa scrie si altceva, si daca scrie , sa scrie atat de bine. Ei bine, m-am inselat. Nu aveam cum sa fiu dezamagit de aceasta carte asa cum cei care gusta stilul nu vor fi dezamagiti de fel. Nu stiu daca nu cumva aceaste Cronici Martiene nu sunt de fapt niste cronici ale vietii dezorganizate si lipsite de principii a celor de pe Pamant, o cronica a ce suntem si a ce o sa devenim prin distrugere si prin lipsirea de valoare a lucrurilor importante din jurul nostru.

Nu vreau sa va impun propriile mele pareri. Va las doar sa va ganditi un pic la rolul pe care il jucam fiecare pe scena acestui secol, la destinul fiecaruia si la felul in care putem schimba lucrurile in bine sau in rau.

Poza am luat-o de aici.
Gasiti cartea in mai toate librariile din oras, pun aici pentru mai multe informatii site-ul editurii si al celor 2 Librarii pe care le fregventez cu drag si de unde, cand am ocazia, imi iau cartile pentru lectura:

Cronicile Martiene, Ray Bradbury
Traducerea de Mihai-Dan Pavelescu
Aparitie: 2009
Eritura: Leda, Grupul Editorial Corint

Libraria Humanitas, Piata Unirii nr 6
Libraria Humanitas Iasi- Felicia

luni, 22 martie 2010

"THEMATIQUE" - expozitie de fotografie



Sunt 2 si sunt foarte talentati. Daca sunteti din sau prin Iasi va recomand sa treceti pragul celor de la 1431 MUSIC CAFEE intai pentru atmosfera si apoi pentru ca un prieten drag mie are acolo o expozitie de fotografie: Teofil Bozbiciu si Odeh Nael au pus pe picioare aceasta expozitie pe care va invit sa o vizitati.

Pun aici si afisul expozitiei pe care am indraznit sa-l "fur" de la Libraria Humanitas din Piata Unirii

Ploua acum in Iasi...hm...poate vremea asta nu-mi strica toate planurile pentru astazi.

marți, 16 martie 2010

Poezii, minunate poezii...



Stiu ca zilele acestea numele lui Tim Burton este pe buzele tuturor. Multi sunt cei care au vazut Alice in tara minunilor, putini sunt poate cei care i-au citit poeziile.
Tin in maini un minunat volum de poezie semnat de Tim Burton Melancolica moartea a baiatului-stridie aparuta la Editura Humanitas in 2009, traducere din limba engleza de Marius Chivu.

Voi pune aici doar trei poezii din volum. Stiu ca pot parea un pic mai ciudate dar pentru cei care il indragesc pe Tim Burton, aceste versuri, traduse impecabil, dupa parerea mea, vor merge direct in colturile acelea ale mintii pe care le tinem ferecate numai pentru noi.

Enjoy

Fata care s-a transformat in canapea

S-a intamplat in ziua
in care-a cules niste bizari matisori.
Capul i s-a umflat
colorat si moale ca o perna cu flori.

Pielea ei, care devenise
uscata si-urata,
s-a preschimbat deodata
in bumbac 100%.

Din organe, prin piept,
au crescut precum aripi
mai intai o saltea,
iar sub ea multe arcuri.

Era atat de ciudat,
incat am inceput sa sughit.
Dar in final, cel putin,
aveam un loc de dormit.

Gunoiela

A fost odata o fata
facuta din resturi si din gunoaie.
Putea ca un sconcs,
mereu plina de zoaie.

Era nefericita tot timpul,
sau avea crize prin care periodic trecea,
dar nici nu-i cu mirare
cu viata mizera pe care-o traia.

Singura clipa senina
i-a dat-o un tip numit Stan.
Cel care ridica gunoiul
azvarlit in jos pe tobogan.

Stan o iubea mult
si a cerut-o in casatorie,
insa ea se-aruncase deja
intr-un canal de la periferie.

Regina Perna-de-ace

Viata e grea pentru
Regina Perna-de-ace.
Cand se-aseaza pe tron
acele o strapung prin torace.

Ok...acum ca v-am inspaimantat sau din contra v-am incantat, haideti sa va mai dau niste informatii: cartea o gasiti in toate Librariile Humanitas din Iasi si din toata tara, iar daca vreti mai multe informatii despre Tim Burton accesati siteul
Librariile Humanitas din Iasi sunt:
Iasi 1
Iasi 3


Poza am luat-o de aici

luni, 15 martie 2010

the city, my city...

Ador orasul Iasi. Nicaieri nu m-am simtit mai liber si mai sigur. Nicaieri nu am visat cu ochii deschisi mai colorat si mai aventuros ca in acest oras. Coborand astazi spre Rapa Galbena, toata strada Arcului cufundata fiind in intuneric, ma simteam ca o vietate surprinsa intr-un loc total necunoscut. Cerul cernuse mai devreme fulgi de zapada. Tot cerul, mi-a oferit astazi o splendida zi de primaiarna(vara): frig de dimineata cu un vant ascutit care biciuia trecatori rataciti, ploaie rece la pranz(visatorii sunt sigur ca s-au pus pe ganduri si au luat tramvaiul dorintelor tarzii pana sus in Copou), undeva pe la ora 2-3 a iesit dintre nori un soare care m-a pus in alerta...chiar vine primavara?, iar spre finalul zilei,am avut parte de un alegro cu fulgi de zapada.

Stau culcusit in patul meu, adapostit fiind de furia cu care oamenii circula pe strazi. Multimea se izbeste de ziduri, se grabeste pe trecerile de pietoni, alearga pe strazi haotic...multimea navaleste pe strazi, urca in autobuze, se inghesuie in tramvaie. Orasul suporta cu stoicism furia locuitorilor sai. Ei, inghesuiti in cutiile lor, ca niste gandaci de colorado, migreaza nelisnistiti de la un capat al orasului spre celalat capat.

Dimineata, in autobuzul 46 am vazut cel mai frumos tablou al acestei zile:pe partea cealalta de strada a trecut un alt autobuz...in unul din geamuri se oglindea chipul unei fete, era atat de departe gandul ei, incat, toata fiinta ei parea inchisa intr-o masca de liniste si impacare pe care de mult nu am mai vazut-o la cineva...cu capul un pic lasat spre umarul ei drept, cu ochii larg deschisi, o vedeam pe ea si sunt sigur ca ea vedea prin mine...privirea ei desenase un orizont pe care numai ea putea sa-l vada, mintea ei, crease pentru bucuriia fiintei interioarenu un vis pe care il traia libera chiar in acel moment...nu cred ca am vazut ceva mai senin toata ziua...

Incercati un experiment in noptile senine(noptile de primavara si cele de vara) care vor veni: iesiti afara la ore tarzii din noapte si ascultati orasul; tanguirea lui va va alina, veti adormi apoi linistiti,prinsi intr-un cantec nesoptit si mangaiati de o mana invizibila...

sâmbătă, 6 martie 2010

a winter's tale or maybe a lost spring tale for those who feel the need to dream a little bit in the morning

E primavara? Nu...e un pic de iarna ratacita pe meleagurile noastre. Pentru unii este un motiv in plus sa fie copii si sa muste fericiti la 11 noaptea bulgari de zapada..pentru altii este un motiv in plus sa faca fotografii, sau sa se plimbe cu cineva drag prin ninsoare sau pur si simplu sa se bucure de o noua zi, de o aniversare, de lucrurile frumoase si gratuite pe care viata reuseste sa ni le ofere in fiecare zi; sau pentru ca astazi cafeaua a avut un gust minunat...pentru ca mi-au inghetat talpile alergand pe gresia de pe hol si gandindu-ma ca ma joc in zapada...

ninge pentru noi si pentru ca sambetele cu zapada la geam ne fac sa fim melancolici...

marți, 2 martie 2010

obicei de martisor...babele...sau cum primavara asta trebuie sa ne aduca ganduri bune...

Bine, acum ca ne-am daruit unii altora martisoare si ne-am facut sa ne simtim bine(sau rau in functie de cum a reactionat fiecare la primirea martisoarelor sau florilor aferente) hai sa vorbim de cateva obiceiuri pe care le stiu din frageda pruncie, obiceiuri legate bineinteles de aceste minunate zile de Martisor.

Primul obicei pe care il stiu(cred ca numai eu) este acela ca pe data de 1 Martie li se ofera baietilor martisoare...cred ca undeva memoria imi joaca feste deci hai sa implementez un obicei nou - de 1 Martie toata lumea da si primeste martisoare...happy now...uf. Am gasit pe un blog foarte interesant, pe care va sugerez sa-l cititi ca sa vedeti ce inseamna daruire si vointa si incredere, o definitie foarte simpla a sarbatorii de Martisor. Alex pe care il respect profund chiar daca il stiu doar din poze si din ce imi povestesc prietenii despre el m-a incantat cu postul lui. Multumesc Alex. Primavara frumoasa iti doresc si va doresc!

Al doilea obicei pe care il tin sa stiti este cel legat de babe. Nu sariti la gatul meu, nu vorbesc aici de babele din blocul meu pe care nici nu le cunosc, le stiu doar pe matzele lor. Babele sunt cele 9 zile de martisor. Ce stiu eu este ca baba Dochia avea 9 cojoace;ei, baba asta si le dadea jos sau le punea la loc in toata aceasta perioada de 9 zile in functie de starea vremii(meteorologul din mine isi face de cap). Bun. Ideea este ca noi...cei care credem in babe trebuie sa ne alegem o zi care sa ne reprezinte si in functie de cum va fi vremea, asa o sa fim si noi tot anul(un fel de horoscop traditional dar care nu se bazeaza pe stele si pe alinierea planetelor ci pe vreme si pe cat de incapatanata va fi primavara asta). Baba mea este pe 4 Martie. Nu am sa trisez sa ma uit la prognoza meteo. Cum v-a fi va fi....oricum o sa ma distrez copios daca ploua...am sa aduc norocul de partea mea spunandu-mi in gand ca voi avea un an bogat. Deci musai trebuie sa va interpretati "baba"...parerea mea este ca trebuie sa-i dati un sens cat mai pozitiv...ajuta..iti salta moralul si iti da un pic de incredere...nu mai spun e cata imaginatie trebuie sa pui la bataie ca sa scoti dintr-o zi mohoroasa o prognoza super optimista.

Al treilea obicei de care voi vorbi aici este cel care ne spune ce sa facem noi cu martisorul pe care l-am purtat in toate cele 9 zile. Ce stiu eu este ca trebuie sa iti alegi un copac din livada(daca nu aveti livada, va orientati spre un copac din fata blocului, din Gradina Botanica, ficusul mamei care troneaza in sufragerie sau ghivecele cu flori ale prietenei, ghivece pe care le udati de zor) si dupa ce ai ales copacul, planta, ficusul, sa legi de o crenguta martisorul. Copacul va inflori, va rodi, va face fructe frumoase si asa ca el iti va fi tot anul. Bun...daca ati legat martisorul de cacusi..nu-i nimic. Si cactusii pot inflori, creste mari si frumosi...totul sta in puterea ta de a te adapta si de ati face gandurile sa infloreasca.

De fapt ce tot spun eu aici...stiti unde bat, nu? Pana la urma sta in puterea ta sa iti ordonezi in asa fel lucrurile incat sa iti fie bine. Chiar daca cei din jur te doboara...tu esti mult mai puternic...chiar daca poate nimeni nu te iubeste...te ai pe tine si tu te respecti si te iubesti...asta conteaza...chiar daca prietenii tai nu iti mai sunt prieteni...iti esti propriul tau prieten si uneori gandurile tale cele mai ascunse nu pot fi destainuite nimanui.

Hai sa facem un pic de curatenie in sufletele noastre. Sa dam jos cele 9 cojoase si sa ne lasam sufletul sa zburde liber pe campii. Hai sa dam acestei primaveri o sansa, hai sa ne dam noua o sansa...sa ne facem o bucurie, sa ne implinim o dorinta, sa ne oferim dimineata un zambet si apoi sa continuam sa zambim toata ziua...nu avem nevoie de horoscop sau de astre pentru a fi fericiti. Avem nevoie de un pic de incredere si un pic de vointa...toate intr-un pahar mare de suc de portocale, servit dimineata devreme.
Reteta asta se asezoneaza cu muzica buna si cu mere.




Primavara asa cum o doriti!

luni, 1 martie 2010

martisor...

Pentru ca am primit un martisor si pentru ca s-a facut urat afara pun aici o poezie care mi-a placut foarte mult nu de alta dar poate ne mai dezmortim un pic...poate ma dezmortesc si eu.

"Mi-a zambit de pe tejghea,
Cum mergeam in drum spre scoala,
Un hornar de tinichea,
Mirosind a primavara.

Eu in piept l-am agatat,
Sa zambeasca tuturor
De sub snurul lui vargat,
Ca-i luna lui martisor. "
Ion Pillat, Martisor

primavara asta vine fara mine...

Fara ca eu sa o doresc, fara sa ma gandesc sa-mi atarn un firav martisor in piept, fara a ma lasa sa imi trag sufletul, primavara asta navaleste peste mine.

Mi-e dor.

Mi-e dor de o cana de cafea din care sa bem amandoi; de un zambet care sa infloreasca pe chipul tau si care sa aiba acelasi inteles in mintea noastra.
Mi-e dor sa vorbesc cu tine.
Mi-e dor sa te am, sa te posed asa cum un nemilos colectionar isi poseda frumusetile...si sa nu te impart cu nimeni...sa nu las nici o privire sa te atinga, sa te ascund de lume in mine.
Mi-e dor sa te visez, clar, in culori si nu doar asa cat mi te pot aminti in cateva tuse fugare.

Mi-e dor.

Primavara asta vine fara mine...



miercuri, 24 februarie 2010

astenie de primavare sau doar niste tristeti ascunse....

Nu am disparut din peisaj...sunt doar undeva prin jur, cautandu-ma.



Pana revin, pun aici un gand pentru cine simte ca are nevoie.




miercuri, 17 februarie 2010

The Call of Cthulhu and Other Weird Stories... H. P. Lovecraft


Mi-a fost destul de greu sa ma apropii de aceasta carte dar dupa ce am inceput lectura, nu am mai lasat-o deoparte. Nu am sa spun mare lucru despre Chemarea lui Cthulhu... doar atat ca am savurat fiecare pagina si am gustat indelung modul in care autorul isi transmite mesajul. Da, cuvintele il fac aproape magician pe Lovecraft si dupa ce am citit si ultima pagina mi-am spus ca a venit vremea sa ma apuc de recitit unele carti ale copilariei. Si uite asa am dat si peste Hypnos, tot de H. P. Lovecraft. Imi amintesc tot cumulul de senzatii si spaime pe care le-am primit in urma lecturii si cat de terorizat era creierul meu care, dupa incheierea lecturii, si-a imaginat in fiecare seara timp de cateva luni bune,un tigru imens, ghemuit sub biroul meu de studiu. Si tot mintea mea gasea de cuviinta sa judece ca orice as face ca sa scap de tigru nu aveam cum pentru ca stateam la bloc(serios???) si ca usile si peretii erau prea subtiri ca sa faca fata unui atac din partea animalului pe care cateodata mi-l imagina strasnic de furios. Am citit si recitit Hypnos in scoala generala si ultima recitire mi-a amintesc undeva sa fi fost prin liceu. Disparuse tigrul...imi aminteam razand de el. Cred ca dupa Chemarea lui Cthulhu am avut un cosmar sau doua dar le pun pe seama lipsei de somn...o cartea atat de intens scrisa mi-a starnit o pofta nebuna de lectura...si citesc, si citesc...nu cred ca vreti sa stiti cat pot sa citesc....

Hai sa nu exageram...3-4 carti pe saptamana cam atat pot...ca ma duc si la serviciu din cand in cand :(

mai jos informatii "tehnice" despre Chemarea lui Cthulhu... si site-ul editurii de unde am luat minunata poza cu coperta si datele

CHEMAREA LUI CTHULHU, H. P. LOVECRAFT
Traducere de: Ligia Caranfil
Aparitie: 2009
Editura Leda

http://www.ledabooks.ro/

luni, 15 februarie 2010

Cum iti tai unghiile in autobuzul 46?

Raspunsul dragii mei este foarte simplu: CU GRIJA!!!

Imi cer scuze masei de oameni care va dori sa ma linseze pentru nelegiuirea produsa de atingerea acestui subiect, foarte delicat de altfel, dar sunt inca in stare de soc dupa batalia de dimineata. Cum care batalie....voi nu cititi nimic din ce scriu eu? M-am batut cu unghiile vrajmase care vroiau sa-mi scoata ochii. Nu erau unghiile mele, erau ale unui vecin de autobuz care, plecat in fuga din barlog, a crezut necesar sa-si faca de cap, ma rog, de unghii, in autobuz.

Eu sunt o fire superstitioasa si una din superstitiile preferate este cea legata de taierea diferitelor componente ale corpului in ziua de luni. Bine ca nu sunt doctor sau cuafeza (o sa ma fac postarita, remember?) ca mureau oamenii sau ramaneau nepieptanati/coafati/pensati etc. Superstitia ar avea ca finalitatea vorbirea de rau de catre certe persoane a implicatului in actiunea de taiere. Lucru care se si intampla acum, nu-i asa? Nenea cu unghiile, sa-ti fie de bine!!!!

I-am aplicat lu' nenea o uitatura urata (l-a lovit sigur, de aia se legana pe picioare...glumesc, gropile si autobuzul il faceau sa se legene) si am coborat rapid.

Nu stiu daca ceilalti pasageri au supravietuit ororii si calatoriei!!!

Saptamana buna sa aveti!!!

miercuri, 3 februarie 2010

astazi un pic de poezie...

Miercuri
Ştefan Augustin Doinaş
Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetul
pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar,
descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul
şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar
în care molecule-n elipsoid cutreier
scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg,
şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier
aşază zimţi pe iarba ce tremură-n amurg.

Iar joi poetul iese şi cautând spre soare
se-ntreabă-ncet: Acuma, în ce copac sunt oare?


Am zărit lumina
Marin Sorescu
Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.


LUMINA LUNII
Ion Pillat
Lumina lunii pline aluneca in casa.
Toti inecatii noptii si-nalta in oglinzi
Ca-n ape fata alba si iar la fund o lasa
Cand, luna ca sa iasa, obloanele le prinzi.
Si iat-o si mai alba, tiptil ca o pisica
Se suie pe burlane, patrunde prin feresti,
Saruta lung si ochii inchisi si gura mica,
Si cea mai tainuita iubire n-o feresti.
Dar, parasind orasul, razbate pe campie,
Se scutura deodata de praf sa n-o mai vaz,
Masoara iepureste paduri, livezi, mosie,
Ciulind urechi de raze prin verdele ovaz.

luni, 25 ianuarie 2010

friendship - sau despre cum prietenii iti schimba pentru totdeauna modul in care vezi lumea si relatiile intre oameni...

Aveti mai jos definitia perfecta a prieteniei. Hai ca e simpla si cat se poate de valabila.





Draga prietene,
Astept un semn de la tine...

joi, 21 ianuarie 2010

at the post office *#^>##**#*-/>

De cateva luni am o fantezie nebuna: vreau sa ma fac postarita. Stiu ca va trebui sa-mi las parul lung, sa ma vopsesc roscat(a) si sa-mi bag si un bat in fund pentru a mima atitudinea binevoitoare a "cocoanelor" de acolo(nu am niic cu roscatele dar azi cred ca am vazut exagerat de multe).
La Posta nu sunt decat cocoane, nu vezi un picior de barbat acolo, poate doar nenea care asigura paza si protectia, nenea care oricum este ca si inexistent pentru ca oricum te imbulzesc la ghisee de parca se da ceva gratis. Prababil toti barbatii din institutie sunt ascunsi in subsolul cladirilor de posta, pusi la jug si obligati sa sorteze plicuri(roz in stanga, albastrele la dreapta, cele cu timbru cu ulcioare in cosul de nuiele, cele cu timbre cu pasari in coltul dinspre usa biroului, etc ), sa croseteze sfoara atat de folositoare la impachetat, ca care tone de pachete si cine stie ce alte slujbe diavolicesti pe care Posta Romana le-a inventat si brevetat cu succes.
Nu spun ca nu sunt si oameni normali acolo. Tot respectul pentru cei care isi fac meseria si pun si arata tuturor "incetilor" unde se pune timbrul, unde se scrie adresa destinatarului...ideea este ca acei oameni au toata admiratia mea.
Si totusi Posta Romana este una din cele mai vechi institutii din tara asta, veche institutia si vechi sunt si obiceiurile.
Am sa dau cateva exemple de activitati sportive pentru care trebuie sa fii antrenat ca sa rezisti in momentul aterizarii intr-un un oficiu postal:
- stai la coada!!! stai la coada la orice, la cumparat plicuri, la trimis plicuri, la primit colete, la trimis colete, la cumparat un nenorocit de pix pe care cocoanele de la ghiseu nu ti-l imprumuta, ti-l vand cu 0.50 ron(m-am invatat minte si imi aduvc de acasa,ha-ha)
-dureaza fix 15 minute intr- zi buna sa trimiti un colet, plic, ceva, orice cu Prioripost: cantarit, etichetat, stampilat, scanat, platit si emis factura ...15 minute si te trezesti la sfarsit cu un cearsaf de hartie cu suma de plata si nervi cat cuprinde;
-daca tot vorbim de Prioripost, trebuie sa semnezi cum ca esti ok cu ideea ca daca cei carora le este destinat coletul nu vin sa-l ridice, sa ti-l trimita inapoi si sa platesti dublu la recuperare...m-am crucit cand mi-a zis asta...am noroc ca cei carora le trimit pachetele au interes sa le ridice altfel, cine stie;
-tot la Prioripost trebuie sa semnezi pe plic/pachet/colet ca tu l-ai lipit asa cum l-ai lipit...de parca ii pasa cuiva...daca sunt bou si nu lipesc ok coletul sa fiu sanatos, dar sa ma mustruluiesti ca vezi draga de ce am pus banda de scotch colorata pe hartie alba(ochi de estetician, nu gluma) este prea mult;
-vreau sa trimit la neamuri felicitari, ma apuc de confectionat singur ca aia nu au decat niste oboseli;
-vreau sa trimit vederi cu super-orasul care ma gazduieste - mai bine ma las pentru ca oricum sunt facute de amatori si ma fac apoi de rusine;
-am ramas in pana de hartie igienica...ce-ar fi sa imi cumpar 3-4 suluri de la Posta Romana;
-am luat plicuri de diferite dimensiuni si timbrele aferente si vreau sa le decontez pe firma(nu am firma, vorba vine), ia ghiciti, nu au case de marcat dar ar fi bine eu sa am 10-15 minute la dispozitie sa imi scrie o tanti harnicuta o factura de mana, sa calculeze TVA-uri si valori cu calculatorul de birou si cu pixul..nu au program pentru asa ceva...acelasi tratament si pentru taxa de magazinaj.

Nu stiu astazi ce m-a enervat mai tare, ghiseele goale din care lipseaui cocoanele invitate la o barfa mica de o colega, faptul ca m-ar fi palmuit una din cauza bandei adezive, faptul ca lumea nu stie sa scrie o scrisoare sau ca nu iti pot zambi sau raspunde politicos...hmmm...chiar nu stiu..

Macar o saptamana nu mai calc pe acolo. Boicotez asa Posta Romana!!! Ma distrez copios pentru ca sunt pe locul doi pe lista dupa magazinele Billa...dar asta este o alta poveste...


marți, 19 ianuarie 2010

winter tale...sau cum ne prinde iarna

Bun, daca ieri a fost cea mai depresiva zi a acestui an, astazi este ziua care i-a enervat pe mai toti cei care au fost surprinsi de zapada. Ningea aseara. Ningea, si a continuat sa ninga pana astazi. Pe unele locuri a nins furios de parca toti fulgii de nea aveau o intalnire urgenta cu pamantul; pe alte locuri a nins hotarat, in liniste si, cu incapatanarea unor animalute obisnuite cu chinul, romanii si-au scos cheile din buzunare si s-au aruncat asupra masinilor. Patinand, injurand, strangand din dinti si imbufnandu-se, romanii au plecat la drum. Nu a contat ca strazile sunt pline de alti bravi vitezomani, ca nametii troneaza ca pe Everest si ca exista totusi transport in comun: au masinile lor personale si sunt siguri ca stiu sa le foloseasca chiar pe asa o vreme.
Nici cu transportul in comun nu as vrea totusi sa ma laud: am urcat intr-un autobuz astazi si la plecarea din fiecare statie, noi, indraznetii calatori, ne rugam in tacere, ca usa din fata sa se inchida, macar un pic sa se inchida ca sa nu ne troienim inauntru.

Poporul roman e o natie bizara, trag concluzia asta impreuna cu jumatate din conationalii mei. Cealalta jumatate e prea ocupata cu zapada sa se gandeasca la asa ceva: edili transpira in fotoliile lor cautand solutii pentru deblocarea strazilor, vecinii de la bloc trudesc din greu la TV gandindu-se ca poate al' mai fraier dintre ei o sa dea zapada din parcare si de la intrarea din bloc sau poate vine primaria sa ii ajute ca "de aia dam bani la stat!", cei de la dezapezire se uita cu deznadejde la troiene si la traficul care le face slujba si mai grea, eu privesc lumea prin geamuri, ascult tramvaiele care despart in fasii zapada, numar camioanele, taxiurile, dubitele, autobuzele, microbuzele si multimea pestrita ce se perinda prin fata ochilor mei si imi doresc o sanie trasa de cai sa ma duca acasa. Probabil cealalta jumatate din popor care acum trage greul prin zapada se va odihni relaxata in timp ce eu voi patina incercand sa ajunga acasa, pe jos, fara graba, asa cum fac in fiecare seara.

Bine, iertat sa-mi fie, poate din gelozie ca masina mea cu 2 roti sta pe blacon(a se citi - bicicleta)am spus cele de mai sus dar stau si ma uit in jur: strazile sunt pline de gropi(acum sunt si gropi si zapada), de alunecat se aluneca frumos, cu stil, aproape ca la patinaj artistic, nervii multora sunt intinsi la maxim, sigur vor fi catune izolate din cauza nematilor, gravide ce vor naste acasa asistate de soti(s-a intamplat asta la ninsoarea din decembrie 2009 si nunumai), vor fi trenuri abandonate in camp,tiruri rasturnate in santuri, aeroporturi blocate, masini parasite in troiene, autocare cu turisti degerati prin cine stie ce colturi ale patriei iar noi nu putem sa facem nimic decat poate sa ridicam resemnati ochii spre cer si sa ne lasam acoperiti de zapada.

luni, 18 ianuarie 2010

Blue Monday...


Statisticile, ziarele de astazi si o serie intreaga de pesimisti au declarat ziua de 18 ianuarie 2010 ca fiind cea mai trista zi a anului...unii spun ca ar fi criza de vina, altii afirma ca din contra, faptul ca vara si concediul sunt destul de departe ne face pe noi sa fim intorsi pe dos si sa ne prindem de ciuda degetele in usa :). Eu zic, parere personala, ca e luni si gata...dupa 3 "cafelutze", mama lor, viata e mult mai agitata, ritmul e mai alert, cei din jur vorbesc tare si exista rezolvari la absolut toate problemele nostre...

optimismul este astazi cuvantul meu cheie...

pana la incheierea editiei mai avem asa ca sa nu va mire daca ma vedeti cu fata pleostita...

pentru curiosi, sloganul I HATE MONDAYS! e valabil pana imi beau cafeaua de dimineata ... pentru ceilalti este doar o vorba de duh numai buna de tiparit pe un tricou...

poza, poza, poza...se striga din multime...asa ca atasez acestui post vesel o minunata imagine cu motanul Garfield!!!

P. S. : desi m-am vaccinat de aproape o saptamana, culmea, nu m-am transformat in zombie si nici nu ma jeneaza microcipul implantat in mana (glumesc!!!fricosilor)

miercuri, 13 ianuarie 2010

pig flu...

Ahaaaaa...
M-am vaccinat..nimic rau in asta doar ca ma doare foarte tare bratul si este un pic amortit.
As vrea sa nu mai citesc tot felul de prostii prin ziare, sa nu mai aud aberatii la TV, sa nu mai moara oameni si cumva sa ne lamurim ce-i cu gripa asta, sa nu ne mai pierdem timpul cautand medicamente(paracetamol, aspirina, siropuri care oricum nu treateaza gripa porcina), masti chirurgicale, manusi, sau trifoi in patru foi care miraculos ne va feri de orice posibila infectie. Primesc mailuri pro si contra in fiecare zi...nu am dat cu banul, am hotarat si gata. Nu vreau ca cei dragi mie sa treaca prin momente de cosmar daca ma imbolnavesc si cred ca, asa, lasand egoismul, sa facem ce este mai bine pentru noi si pentru cei din jurul nostru!

In rest, sanatate va doresc!!!

Am sa revin cu amanunte despre starea...vremii :)

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

La multi ani!



Cum ceasul meu biologic e ramas in urma rau si cum semnez peste tot cu date fictive din decembrie 2009, ar fi bine sa oficializez si eu un pic intrarea in noul an...de retinut, anul 2010!!!

La multi ani mie, la multi ani voua, ura ura ura...

Planuri nu prea am...oricum daca incep sa le insir ma apuca anul 2012 si cine stie ce patesc atunci...aviz speriosilor/panicosilor care cred ca atunci va fi sfarsitul lumii :D!


LA MULTI ANI!!!